Macron: Următoarele luni vor fi decisive atât pentru Ungaria, cât şi pentru UE

Următoarele câteva luni vor fi decisive atât pentru Ungaria, cât şi pentru Uniunea Europeană, a susţinut vineri preşedintele francez Emmanuel Macron, care a adăugat că premierului ungar Viktor Orban nu trebuie să i se permită să ia UE drept ''ostatică'', transmit AFP şi Reuters.
AGERPRES - vin, 15 dec. 2023, 17:49
Macron: Următoarele luni vor fi decisive atât pentru Ungaria, cât şi pentru UE

Liderii statelor UE au decis joi să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina chiar şi în condiţiile continuării luptei contra invaziei ruse, însă ei nu au căzut de acord asupra unui pachet de ajutor financiar de 50 de miliarde euro pentru Kiev din cauza opoziţiei Ungariei.

”Mă aştept ca Viktor Orban, în contextul în care el este respectat şi se ţine cont de interesele sale legitime, să se comporte în următoarele luni ca un european şi să nu ia ostatice avansurile noastre politice”, a declarat Macron la finalul summitului UE de la Bruxelles.

Şeful statului francez a spus că, în opinia sa, Viktor Orban a fost respectat în timpul discuţiilor şi că acesta trebuie la rândul său să arate respect faţă de UE.

El s-a declarat convins că Orban va depăşi supărarea şi va ”arăta responsabilitate”.

Pe de altă parte, Emmanuel Macron a spus că doreşte un ”compromis înţelept” cu privire la legea franceză privind imigraţia, care a fost respinsă la începutul acestei luni de parlamentarii francezi.

”Trebuie să ne îmbunătăţim regulile pentru a combate mai bine imigraţia”, a declarat Macron.

De la începutul acestui an, aproximativ 29.000 de migranţi au reuşit să traverseze Canalul Mânecii în mici ambarcaţiuni, faţă de 44.000 în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit autorităţilor franceze.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume"....
Ilie Bolojan: Am votat pentru o Românie modernă şi europeană
Ilie Bolojan: Am votat pentru o Românie modernă şi europeană
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a declarat duminică, la secţia de votare de la Colegiul Naţional ...
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
Cea de-a 29-a Conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice a adoptat o serie de decizii, ...
Nicolae Ciucă: Am votat pentru securitate, prosperitate şi democraţie
Nicolae Ciucă: Am votat pentru securitate, prosperitate şi democraţie
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţa "pentru securitate, prosperitate ...