Bursa de la Bucureşti a închis în creştere ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 77,83 milioane de lei (15,66 milioane de euro).
AGERPRES - vin, 15 dec. 2023, 19:42
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom – un rulaj de 8,73 milioane de lei, Electrica – 8,36 milioane de lei, şi Banca Transilvania – 7,93 milioane de lei.

Indicele principal BET a urcat cu 0,81%, până la 15.409,17 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere cu 0,75%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în urcare cu 0,72%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,08%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a câştigat 0,74%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a crescut cu 0,50%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis pe plus cu 0,12%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Grupul Industrial Electrocontact (+14,63%), One United Properties (+4,42%) şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (+2,49%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UCM Reşiţa (-14,81%), Bermas (-7,35%) şi Aages (-3,70%).

Te-ar mai putea interesa și
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde pe o suprafata de 3400 mp și va fi complet deschis la începutul lui 2025....
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...