GSK România a utilizat cei 66,8 milioane euro din majorarea de capital pentru plata unor datorii

GSK România a utilizat suma de 66,8 milioane euro reprezentând majorarea de capital efectuată în luna decembrie a anului trecut pentru a-şi plăti datoriile către alte entităţi ale grupului britanic, acumulate din cauza termenelor lungi de plată de pe piaţa locală.
Economica.net - joi, 16 ian. 2014, 09:11
GSK România a utilizat cei 66,8 milioane euro din majorarea de capital pentru plata unor datorii

„Industria farmaceutică finanţa, în ultimii ani, aproape în întregime sistemul de sănătate, susţinând termene de plată ce depăşeau 180-200 de zile, practica indicând chiar şi termene mai mari. Pe acest fond, am acumulat datorii către alte entităţi GSK din lume (furnizori de produse din interiorul GSK) şi am folosit această majorare de capital pentru a plăti aceste datorii”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al companiei, Pascal Prigent.

Majorarea a fost efectuată în numerar de către asociatul unic al companiei, firma Setfirst Limited, înregistrată în Marea Britanie.

„Acum suntem extrem de încurajaţi de deciziile pozitive ale CNAS de a se alinia la legislaţia europeană, lucrând cu termene de plată de 60-30 de zile”, a mai spus Prigent.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, compania are un capital subscris şi vărsat de 453 milioane lei (101 milioane euro).

GSK România derulează activităţi de import, distribuţie şi producere de medicamente. Fabrica Europharm din Braşov este însă scoasă la vânzare de la jumătatea anului trecut.

În decembrie 2013, GSK anunţa că a intrat în etapa de selecţie a cumpărătorului fabricii de medicamente de la Braşov, care se va încheia în primul trimestru al acestui an şi în care vrea să cunoască planurile companiilor interesate pentru unitatea de producţie, iar dacă aceasta va eşua fabrica va fi închisă în 2015.

GSK a cumpărat, în 1996, 65% din acţiunile Europharm, companie contolată de omul de afaceri Mihai Miron şi care deţinea o fabrică de medicamente la Braşov. În 2003, GSK a preluat şi restul de 35% din acţiunile Europharm.

Compania a derulat şi un program de reorganizare a infrastructurii logistice a distribuitorului de medicamente Europharm Distribuţie, care a însemnat, printre altele, închiderea depozitului din Braşov şi extinderea celui din Bucureşti.

Potrivit datelor Cegedim, GSK ocupa la sfârşitul lunii septembrie locul 6 pe piaţa farmaceutică locală, cu o cotă de 4,8%.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește salariul mediu net până la 7.000 de lei
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește ...
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că programul de guvernare al PNL prevede crearea a 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârşitul anului 2028 şi o......
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
Agenţia de evaluare S&P Global a îmbunătăţit, vineri, ratingul suveran al Turciei de la "B plus", până la "BB minus", ...
Alina Gorghiu: Cerem Guvernului să pună pe masă rapid un calendar clar de ridicare a centrelor regionale de recuperare pentru dependenți
Alina Gorghiu: Cerem Guvernului să pună pe masă rapid un calendar clar de ridicare a centrelor regionale de recuperare ...
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că centrele regionale de recuperare pentru dependenţi ...
Premierul Pedro Sanchez anunță un nou bilanț de 211 persoane decedate în urma inundațiilor din Spania
Premierul Pedro Sanchez anunță un nou bilanț de 211 persoane decedate în urma inundațiilor din Spania
Inundaţiile de proporţii care au avut loc săptămâna trecută în sud-estul Spaniei s-au soldat cu cel puţin 211 morţi, ...