Autostrada Comarnic-Braşov: Statul va plăti lunar constructorului maximum 52.000 de euro/kilometru, din 2017

AUTOSTRADA COMARNIC-BRASOV Plafonul maxim stabilit pentru rata pe care statul român ar urma să o achite constructorului tronsonului Comarnic-Braşov începând cu anul 2017 este de 52.000 de euro pentru fiecare kilometru de autostradă, respectiv 3,12 milioane de euro, a afirmat ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova
Economica.net - joi, 16 ian. 2014, 11:16
Autostrada Comarnic-Braşov: Statul va plăti lunar constructorului maximum 52.000 de euro/kilometru, din 2017

AUTOSTRADA COMARNIC-BRASOV ‘Este foarte greu de apreciat în momentul ăsta, pentru că acel ‘financial closing’ nu este finalizat. Evaluarea noastră arată că vom plăti (din 2017 – n.r.) 52.000 de euro pe lună pentru fiecare kilometru. Înmulţiţi cu 60 (kilometri – n.r.) Aceasta este suma maximă, iar ca să ajungi să şi plătească cineva suma maximă trebuie să o justifici. Trebuie să arăţi lucrările pe care le-ai făcut, întreţinerea’, a explicat Şova.

Acesta a adăugat că suma încasată din taxa de exploatare a autostrăzii va fi utilizată la plata ratelor către constructorul tronsonului.

‘Taxele vor intra în bugetul de stat, la Trezorerie. Din acestea vom achita aceşti 52.000 de euro pe lună/kilometru. Nivelul taxei va fi întotdeauna la latitudinea Guvernului. Probabil că orice Guvern care va fi va stabili în proiecţia bugetară valoarea taxei pe Comarnic-Braşov. Noi, în acest moment, am stabilit că de la Comarnic la Centura Braşovului se vor plăti 5,7 lei plus TVA’, a declarat ministrul delegat.

Conform premierului Victor Ponta, finalizarea lucrărilor la tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov va avea loc până în anul 2017, cel târziu, iar costurile estimate se vor ridica la valoarea de 1,8 miliarde de euro, echivalentul a 28 de milioane de euro pentru fiecare kilometru.

În Memorandumul semnat de autorităţile române cu reprezentanţii consorţiului Vistrada Nord, câştigător al licitaţiei pentru lucrările la tronsonul Comarnic-Braşov, se prevede ca semnarea contractului să aibă loc până de Paşte, respectiv 20 aprilie, iar lucrările să demareze până la finele lunii aprilie.

Primul ministru a menţionat, totodată, că tariful de utilizare a autostrăzii va fi stabilit de statul român, acesta fiind estimat la 5,7 lei plus TVA pentru cei 60 de kilometri dintre Comarnic şi Braşov.

‘În acest moment, se derulează negocieri pentru finanţarea proiectului cu băncile comerciale (…) Este unul dintre proiectele de infrastructură esenţiale pentru dezvoltarea economică a României, pentru dezvoltarea turistică a regiunii şi capacitatea noastră de avea o infrastructură la nivel european. Este primul proiect în concesiune pe care România încearcă să-l deruleze şi, de aceea, trebuie să fie un proiect de succes. Din acest punct de vedere, s-a lucrat de foarte mult timp cu experţi internaţionali, cu experţii BERD, BEI, Eurostat’, a spus premierul.

Joi, reprezentanţii consorţiului Vistrada Nord, compus din companiile Vinci, Strabag şi Aktor, au parafat cu autorităţile române un Memoradum privind finalizarea calendarului şi a restului măsurilor în ceea ce priveşte atribuirea contractului de concesiune de lucrări publice referitor la proiectarea, construirea, finanţarea, operarea şi întreţinerea Autostrăzii Bucureşti – Braşov, tronsonul Comarnic – Braşov.

În data de 19 decembrie 2013, s-a finalizat selecţia viitorului concesionar al autostrăzii Comarnic- Braşov, acesta fiind un consorţiu format din firme din Italia, Austria şi Grecia, respectiv Vinci – Strabag – Aktor.

Ofertele în vederea atribuirii ‘Contractului de concesiune de lucrări publice privind proiectarea, construirea, finanţarea, operarea şi întreţinerea Autostrăzii Bucureşti – Braşov, tronsonul Comarnic – Braşov, km 110+600 – km 168+600’ au fost depuse de Asocierea Vistrada Nord (Vinci/Franta), Strabag/Austria şi Aktor/Grecia) şi Asocierea Impregilo SpA/Salini din Italia, potrivit Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine.

Tronsonul de autostradă va fi operat şi întreţinut de concesionar, iar perioada de garanţie este inclusă în durata contractului de concesiune.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PNL a pierdut politic, fiindcă a făcut o coaliţie cu PSD....
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...