Valul de frig din China bate noi recorduri

Noi recorduri de temperaturi scăzute au fost înregistrate joi în China, în contextul în care ţara se confruntă cu un val de frig persistent, care încheie un an de condiţii meteorologice extreme, informează AFP.
AGERPRES - joi, 21 dec. 2023, 09:24
Valul de frig din China bate noi recorduri

Biroul Naţional de Meteorologie a declarat că peste 20 de staţii din diferite zone ale ţării au înregistrat, în primele ore ale zilei de joi, minime istorice pentru o lună decembrie.

Este cazul oraşului Hohhot, capitala regiunii Mongolia Interioară (nordul Chinei), unde mercurul a coborât până la -29,1 grade Celsius, doborând un record de circa 70 de ani.

Autorităţile au emis o avertizare de temperaturi scăzute pe o zonă extinsă din nordul, estul şi sud-estul ţării.

Acest val de frig sever vine după o vară marcată de temperaturi record şi de inundaţii devastatoare, în special în nordul ţării.

Experţii avertizează că încălzirea globală cauzată de emisiile de gaze cu efect de seră face ca aceste fenomene meteorologice extreme să devină mai frecvente.

Biroul Naţional de Meteorologie a declarat miercuri că cinci staţii din ţară au înregistrat recorduri de frig, printre care o temperatură de -33,2 de grade Celsius în oraşul Datong, din nordul ţării.

În provincia nord-vestică Gansu, unde un cutremur produs luni s-a soldat cu moartea a peste 130 de persoane, supravieţuitorii îşi petrec noaptea în corturi de dimensiuni mari, încercând să se încălzească sub pături, în pofida temperaturilor sub limita îngheţului de afară.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...