Kaufland și-a planificat investiții de 15 milioane de euro în panouri fotovoltaice. În anul financiar 2023 ar putea monta 75 de instalații

Retailerul german Kaufland, numărul doi pe piața comerțului alimentar din România după cifra de afaceri din 2022, și-a bugetat în anul financiar 2022 (martie 2022-februarie 2023), investiții de 15 milioane euro pentru dotarea cu panouri fotovoltaice a 62 de magazine și două centre logistice.
Alina Stanciu - joi, 21 dec. 2023, 13:57
Kaufland și-a planificat investiții de 15 milioane de euro în panouri fotovoltaice. În anul financiar 2023 ar putea monta 75 de instalații

În 2022, retailerul german Kaufland a investit 6,4 milioane de euro pentru a echipa 31 de magazine cu panouri fotovoltaice ce produc  7.966 kWp putere instalată, iar planul pentru 2023 este de a implementa alte 75 de instalații fotovoltaice, se arată în cel mai recent raport de sustenabilitate Kaufland România,  aferent anului financiar 2022, cuprins în perioada martie 2022 – februarie 2023.

Bugetul setat în 2022 pentru producția de energie din surse proprii se cifrează la 15 milioane de euro.

„În anul 2022, am continuat să investim în energie regenerabilă și a fost planificată o investiție de 15 milioane de euro pentru a dota 62 de magazine și două centre logistice cu peste 39.900 de panouri fotovoltaice.  În 2022, am echipat cu panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 7.966 kWp 31 de magazine, la un cost de aproximativ 6,4 milioane de euro. Pentru anul 2023 ne propunem să implementăm 75 de instalații fotovoltaice”, se arată în raportul menționat.

La finalul anului financiar 2022 ( martie 2021-februarie 2022), compania a dotat cu panouri un centru logistic și șase magazine, puterea instalată a acestora fiind de  2.458 kWP.

În 2022, Kaufland a consumat 261,293.6 MWh din care 98,8% din resurse regenerabile. Peste 2.163 de MWh au fost produse din surse proprii față de 1,919.5 MWh cu un an în urmă.

„Energie electrică consumată din surse neregenerabile provine din consumul din magazine (2.487,3 MWh), înainte de deschiderea acestora, parte din consumul birourilor a ministrative (172 MWh) și o parte din consumul din depozite (445,7 MWh)”, explică retailerul care deține un sistem de management al energiei care înregistrează și analizează
indicatori cheie pentru toate sursele de energie relevante.

Astfel, compania poate identifica și exploata diverse soluții prin care să economisească energie.

Spre exemplu, compania a implementa iluminatul cu LED-uri în toate magazinele și a schimbat iluminatul în vitrinele frigorifice cu LED-uri; a instalat senzori de lumină pentru scări în mișcare, docuri deschise și senzori de mișcare pentru încăperile frigorifice. De asemenea, a redus la două treimi din intensitatea iluminatul în parcare, depozite și docuri închise și a ajustat iluminatul în zona de vânzare și în depozite, etc. Aceste schimbări au redus consumul de energie electrică cu 3 kWh/m2.

„Ori de câte ori este posibil, produsele noastre clădirile nou construite sau modernizate sunt echipate, de asemenea, cu un sistem fotovoltaic”, mai anunță retailerul.

„Sustenabilitatea este o prioritate strategică pentru Kaufland România. Ne-am angajat să ne dezvoltăm responsabil, având grijă de mediu, de echipă și de comunitățile în care operăm. Acest titlu este o confirmare a eforturilor noastre și ne motivează să ne implicăm mai departe în proiecte care fac diferența”, a declarat Marco Hößl, CEO Kaufland România și Republica Moldova.

Kaufland România și-a asumat să ia măsuri și să implementeze proiecte care contribuie la realizarea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă (Global Compact), care abordează cele mai presante probleme ale planetei, de la eradicarea sărăciei, îmbunătățirea sănătății și a educației, creșterea sustenabilității urbane și până la susținerea principiilor de guvernanță recomandate de ONU în domeniul drepturilor omului, anti-corupție, protecția mediului și practici de lucru sustenabile.

Totodată, compania și-a asumat noi ținte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, în urma aderării Grupului Schwarz la Inițiativa Science Based Targets, ținte care sunt în concordanță cu nivelul de decarbonizare necesar pentru a limita creșterea temperaturii globale la 1,5°C.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.500 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 173 de magazine în România.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...