Ungaria îşi menţine rezervele faţă de ratificarea aderării Suediei la NATO

Premierul ungar Viktor Orban a insistat joi că deputaţii partidului său, Fidesz, rămân reticenţi asupra aderării Suediei la NATO, şi a negat că Ungaria s-ar coordona cu Turcia pentru a menţine în continuare blocată această aderare, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - joi, 21 dec. 2023, 15:05
Ungaria îşi menţine rezervele faţă de ratificarea aderării Suediei la NATO

Vorbind la o conferinţă de presă cu mass-media internaţionale, Orban a susţinut că ratificarea aderării Suediei la NATO „va fi determinată de Parlamentul Ungariei”, şi a adăugat că deputaţii au „reticenţe” cu privire la această ratificare.

Premierul ungar a amintit că, după ce parlamentul de la Budapesta a ratificat pe 23 martie aderarea la NATO în cazul Finlandei, aceasta din urmă s-a alăturat imediat altor state membre ale UE în acţiunea judiciară pe care Comisia Europeană, susţinută de Parlamentul European, a declanşat-o împotriva Ungariei la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru a contesta noua lege ungară de protecţie a minorilor, care interzice în şcoli materialele despre homosexualitate.

Turcia şi Ungaria sunt singurele state membre ale NATO care încă nu au ratificat aderarea Suediei la Alianţă. Ankara invocă lipsa de cooperare a guvernului de la Stockholm în extrădarea către Turcia a unor persoane pe care aceasta le consideră având legături cu organizaţii teroriste, în special din zona kurdă, iar Budapesta reproşează politicienilor suedezi că şi-au făcut un obicei din a emite critici la adresa guvernului conservator condus de Viktor Orban.

Acesta din urmă a mai susţinut la aceeaşi conferinţă de presă că Ungaria nu se coordonează cu Turcia în a menţine blocată aderarea Suediei la NATO. Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto afirmase în luna iulie că Ungaria nu va amâna în continuare ratificarea aderării Suediei dacă Turcia îşi ridică obiecţiile.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat în octombrie că va trimite parlamentului de la Ankara cererea de a ratifica aderarea Suediei la Alianţă. Însă luna aceasta, el a condiţionat ratificarea de aprobarea de către Congresul SUA a vânzării de avioane F-16 pentru armata turcă.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...