ACUE e nemulțumită de decizia ANRE privind creșterea tarifelor de distribuție doar cu 3,39% în 2024. Asociația avertizează că investițiile în rețele sunt sub semnul întrebării

Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) a transmis astăzi un comunicat la scurt timp după anunțul făcut de ANRE, în care se anunța că tarifele de distribuție a energiei electrice vor crește în 2024 cu 3,39%, sub rata inflației.
Cristian Negrei - joi, 21 dec. 2023, 17:59
ACUE e nemulțumită de decizia ANRE privind creșterea tarifelor de distribuție doar cu 3,39% în 2024. Asociația avertizează că investițiile în rețele sunt sub semnul întrebării

În aceste, ACUE precizează că prin tarifele de distribuție a energiei electrice, stabilite pentru anul 2024 de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, se reconfirmă faptul că în România cadrul legislativ nu este în favoarea investițiilor masive în rețelele de distribuție, necesare pentru facilitarea iminentei tranziții energetice.

Potrivit asociației, este al treilea an la rând în care tarifele nu acoperă integral costurile distribuitorilor.

„Costurile suplimentare generate de explozia prețurilor pe piața angro din anul 2022 sunt așteptate să fie recuperate de către distribuitori pe o perioadă de 5 ani. Costul capitalului necesar pentru realizarea investițiilor nu este acoperit prin reglementările actuale, iar metodologia de stabilire a tarifelor este neadaptată obiectivelor pe care țara noastră și le-a asumat în procesul complex al tranziției energetice.

Recent, Comisia Europeană a comunicat statelor membre un plan de acțiuni care să stimuleze investițiile în rețele, estimate la peste 500 mld euro în următoarea decadă. Se estimează că în jur de 70% din efortul financiar necesar tranziției ar trebui să meargă către rețelele de distribuție. Necesarul investițional este enorm pentru transformarea prin care rețelele trebuie să treacă pentru îndeplinirea obiectivelor climatice, iar timpul de realizare este foarte scurt”, se menționează în comunicat.

ACUE susține că operatorii de distribuție au accesat deja, în timp record, 1,1 miliarde de euro din Fondul de Modernizare și au cerut autorităților suplimentarea sprijinului nerambursabil care să degreveze tarifele plătite de consumatori și care să faciliteze investiții mult mai mari în rețea, în beneficiul acestora. Pentru co-finanțarea acestor investiții, distribuitorii au nevoie de venituri suficiente prin care să poată susține implementarea proiectelor, în condițiile în care companiile nu și-au revenit financiar după anul de criză 2022, când au accesat împrumuturi consistente pentru susținerea operațiunilor curente.

„Prin accelerarea investițiilor în distribuția energiei electrice, consumatorii vor beneficia de îmbunătățirea siguranței în alimentarea cu energie electrică și, prin creșterea capacității rețelelor, de servicii diversificate. În plus, investițiile în rețelele de energie electrică vor permite integrarea în sistem a unor cantități suplimentare importante de energie curată și mai multă stabilitate pe piața locală, reducând situațiile în care pot apărea fluctuații nedorite.

Impactul negativ al rezultatului procesului de stabilire a tarifelor de distribuție pentru anul 2024 ar putea fi atenuat în măsura în care, în primele luni ale anului viitor, ANRE va oferi o viziune clară a condițiilor pentru a cincea perioadă de reglementare, ce va începe în 2025. În acest nou ciclu decisiv pentru dezvoltarea sectorului, operatorii de distribuție se așteaptă la renunțarea la supra-reglementare, o mai mare deschidere spre inovație și flexibilitate, asigurarea resurselor financiare pentru programul masiv de investiții necesar, stimularea eficienței operaționale și economice, care să se reflecte în serviciile îmbunătățite oferite clienților din România”, se încheie comunicatul asociației companiilor energetice.

Despre ACUE

Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) este o organizație reprezentativă la nivelul sectorului de activitate energie electrică, petrol, gaze şi minerit energetic, reprezentând interesele unor importante companii din domeniul producerii, distribuţiei, furnizării energiei electrice şi a gazelor naturale şi al serviciilor conexe acestor activităţi. ACUE reprezintă 23 de companii din sectorul energetic, ceea ce însumează un număr total de 22.500 de angajați și o cifră de afaceri anuală de peste 5,5 miliarde de euro. Valoarea totală a investițiilor realizate de membrii ACUE în perioada 2018-2022 s-a ridicat la peste 13,5 miliarde de lei.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei, pe motiv că acesta "subminează viitorul democratic......
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...
Turcia plănuiește să deschidă trei centrale nucleare până în 2035
Turcia plănuiește să deschidă trei centrale nucleare până în 2035
Turcia intenţionează să construiască trei centrale nucleare până în 2035, a anunţat vineri ministrul turc al Energiei ...