Opinie surprinzătoare a marelui designer Giugiaro: Tesla Cybertruck este „Picasso al automobilelor”

Celebrul designer auto Giorgetto Giugiaro consideră, surprinzător pentru mulți, că pick-up-ul electric Tesla Cybertruck este „Picasso al automobilelor”.
Robert Stan - mar, 26 dec. 2023, 16:00
Opinie surprinzătoare a marelui designer Giugiaro: Tesla Cybertruck este „Picasso al automobilelor”

Încă de la primele informații despre Tesla Cybertruck, vehiculul electric tip pick-up al producătorului american de mașini electrice, opiniile despre designul său au născut vii dispute. În majoritatea cazurilor, cei mai mult sau mai puțin îndreptățiți să-și expună opinia despre design, au considerat că modelul este o ciudățenie deloc estetică.

Surprinzător însă pentru mulți, Giorgetto Giugiaro, unul dintre cei mai influenți designeri auto din lume, consideră că Cybertruck este „Picasso al automobilelor”.

Picasso a revoluționat pictura pentru că a avut curaj, a și-a explicat Giugiaro opinia, „a fost artistul descompunerii realității”. În acest sens, cei care au imaginat Tesla Cybertruck în frunte cu Elon Musk, CEO-ul companiei americane, au spulberat așteptările tradiționale cu privire la modul în care ar trebui să arate un pick-up, a declarat Giugiaro pentru cotidianul italian La Repubblica.

Mai mult decât atât, celebrul designer este de părere că Cybertruck ar putea deveni un mare succes. „Va avea un succes enorm pentru că oamenii vor să iasă în evidență. Nu reprezintă căutarea armoniei și a perfecțiunii, ci a emoției și a robusteții”, a declarat Giorgetto Giugiaro.

Opinia sa este susținută și de fiul său, Fabrizio, și el designer, care este de părere că nu stilul este important în privința Cybertruck, ci aspectul său îndrăzneț și inconfundabil.

„Îi dau credit lui Elon Musk pentru că a avut curaj și a înțeles dorința oamenilor de a ieși în evidență”, a declarat Fabrizio Giugiaro.

Născut în Italia, la Garessio, în 1938, renumitul designer Giorgetto Giugiaro este descendentul unor pictori în ulei și, preocupat la rândul său de artă, a decis să se implice în design auto abia după ce unul dintre profesorii săi i-a sugerat că în industria auto ar putea câștiga mai mulți bani decât realizând tablouri.

Giugiaro a lucrat mai întâi la grupul Fiat pentru ca, după doar câțiva ani să fie cooptat în Gruppo Bertone Styling Center al nu mai puțin celebrului Nuccio Bertone. Printre lucrările notabile ale lui Giugiaro la Bertone se numără Aston Martin DB4 GT Jet Concept, Ferrari 250 GT Concept, Chevrolet Corvair Testudo Concept, Alfa Romeo Sprint, Fiat Panda și Fiat 850 Spider.

După Bertone, designerul a trecut la un alt constructor italian de caroserii, Ghia, unde a creat mașini pentru DeTomaso și Maserati, pentru ca apoi să ceeaze propriul studio – Italdesign. Portofoliul companiei include, printre altele, Alfa Romeo Alfasud, Lotus Esprit, Volkswagen Golf și Scirocco, Bugatti EB 112, Saab 9000, Subaru SVX și DeLorean DMC 12. Acesta din urmă este un caz aparte în contextul fdat pentru că, asemeni Tesla Cybertruck, este un vehicule de serie a căui caroserie este realizată din oțel inoxidabil și nu este vopsită.

Citește și:
– Tesla, încolțită de proteste ale sindicatelor și reproșuri ale companiilor de închirieri
– Tesla Cybertruck ajunge la primii clienți. Prețul s-a majorat cu circa 50% față de cel inițial

Te-ar mai putea interesa și
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" şi a cerut Bruxelles-ului să îşi menţină "independenţa......
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...