Ecotic: Amenda primită de la Consiliul Concurenţei este nejustificată

Decizia Consiliului Concurenţei de a sancţiona cu 1,9 milioane de euro un număr de şase companii membre ale asociaţiei Ecotic este nejustificată, în condiţiile în care recomandările stipulate de instituţie au fost respectate strict în campaniile buy-back, a precizat organizaţia, vineri, pentru AGERPRES.
Economica.net - vin, 17 ian. 2014, 09:35
Ecotic: Amenda primită de la Consiliul Concurenţei este nejustificată

‘Ecotic a plătit o remuneraţie fixă, în funcţie de tipul de deşeu, pentru fiecare deşeu colectat în cadrul campaniilor de buy-back (…) Recomandarea domnului preşedinte Bogdan Chiriţoiu, aceea de a stabili remuneraţii pentru deşeuri de echipamente electrice şi electronice ca sumă fixă în funcţie de tipul de deşeu, a fost respectată în cadrul campaniei de buy-back realizate cu sprijinul Ecotic, acestea fiind cuprinse, de exemplu, între 150 de lei, pentru televizoare, calculatoare, multifuncţionale, şi 25 de lei pentru electrocasnice mici (…) Decizia Consiliului Concurenţei este, în acest context, în mod evident nejustificată, cu atât mai mult cu cât în concret recomandările (…) au fost de fapt respectate de Ecotic şi membrii săi, în 2009’, menţionează asociaţia de mediu.

Totodată, Ecotic afirmă că bugetul alocat pentru colectarea de deşeuri prin buy-back nu era proporţională cu cotele de piaţă ale membrilor săi.

‘Mai mult, iniţiativa generală a acestor campanii, orientate spre colectarea de deşeuri, a aparţinut Ecotic, care a luat decizia, la nivel de asociaţie, prin organele sale de conducere, conform statutului. Mai mult, contribuţia Ecotic la colectarea de deşeuri prin buy-back nu era proporţională cu cotele de piaţă ale membrilor săi, cum greşit se afirmă în concluziile investigaţiei, ci cu contribuţia acestora la bugetul de gestionare de deşeuri al Ecotic (sub formă de ‘timbru verde’) de la momentul intrării companiei respective în asociaţie până la momentul februarie 2009′, explică Ecotic.

Potrivit sursei citate, în piaţă, participanţii la campanii au continuat să se concureze prin discounturi suplimentare sau prin alte condiţii comerciale, care au modificat bugetul total alocat de Ecotic şi membrii săi, iar consumatorul a fost cel care decidea unde dorea să aducă un deşeu şi să cumpere produsul nou’.

Pe de altă parte, din punct de vedere procedural, fiecare dintre companiile amendate va decide individual dacă va ataca decizia Consiliului Concurenţei în instanţă, iar Ecotic va sprijini membrii săi în aceste demersuri.

Un număr de 14 companii membre ale asociaţiilor RoRec şi Ecotic au fost amendate, joi, cu aproape 56,5 milioane de lei (aproximativ 12,7 milioane euro) pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale în cadrul campaniilor de tip buy-back.

Astfel, şase companii membre ale asociaţiei Ecotic au primit amenzi în valoare de 8.606.461 lei (1,9 milioane euro), în timp ce opt companii membre RoRec au fost sancţionate cu 47.881.380 lei (10,8 milioane euro).

Asociaţia Ecotic, organizaţie colectivă non-profit, se ocupă de preluarea responsabilităţii producătorilor privind colectarea, reutilizarea, reciclarea şi valorificarea DEEE, grupând principalii producători şi importatori de produse electronice şi IT din România.

Te-ar mai putea interesa și
Conglomeratul Air France-KLM vrea să preia un pachet de 20% din acțiunile companiei Air Europa
Conglomeratul Air France-KLM vrea să preia un pachet de 20% din acțiunile companiei Air Europa
Operatorul aerian franco-olandez Air France-KLM este în negocieri pentru a prelua o participaţie de 20% în compania aeriană spaniolă Air Europa, a anunţat publicaţia El Economista, citând......
Vicepreședinte ANCOM Pavel Popescu (PNL) cere suspendarea activității TikTok în România
Vicepreședinte ANCOM Pavel Popescu (PNL) cere suspendarea activității TikTok în România
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu a anunțat că va începe procedurile pentru suspendarea TikTok pe teritoriul României, ...
JT Grup Oil araportează un profit de 5,89 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 69%
JT Grup Oil araportează un profit de 5,89 de milioane de lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 69%
JT Grup Oil, distribuitor de carburanţi și unicul dezvoltator al JT Terminal, cel mai nou terminal privat de produse petroliere ...
Economia SUA și-a menținut ritmul solid de creștere în trimestrul III al acestui an
Economia SUA și-a menținut ritmul solid de creștere în trimestrul III al acestui an
Ritmul de creştere a economiei americane a fost unul solid în trimestrul trei din 2024, a confirmat miercuri Guvernul, ...