Curtea Supremă a SUA a refuzat să se exprime în regim de urgență cu privire la imunitatea prezidențială de care a beneficiat Trump în timpul mandatului

Donald Trump era protejat de imunitatea prezidenţială atunci când a încercat să inverseze rezultatele alegerilor din 2020? Curtea Supremă a Statelor Unite a refuzat vineri să se pronunţe de urgenţă asupra acestei chestiuni, un avantaj pentru republicanul care speră să amâne începerea procesului său, transmite AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 23 dec. 2023, 09:24
Curtea Supremă a SUA a refuzat să se exprime în regim de urgență cu privire la imunitatea prezidențială de care a beneficiat Trump în timpul mandatului

Turbulentul om de afaceri, candidat la alegerile de la sfârşitul lui 2024, urmează să fie judecat cu începere din 4 martie pentru presiunile făcute cu ocazia ultimelor alegeri prezidenţiale.

Avocaţii săi, care încearcă prin toate mijloacele să amâne începerea procesului său pentru ca acesta să nu coincidă cu calendarul electoral, susţin că Donald Trump se bucură de „imunitate absolută” pentru acţiunile sale în timp ce era la Casa Albă. Şi că, din acest motiv, nu ar trebui să fie judecat.

Judecătoarea Tanya Chutkan, care va prezida dezbaterile din acest proces federal, a respins la începutul lui decembrie o primă cerere de imunitate, considerând că niciun text nu protejează un fost preşedinte împotriva urmăririi penale.

Avocaţii lui Donald Trump au contestat această decizie, cerând Curţii de Apel să se pronunţe în această chestiune. Însă această etapă suplimentară ar putea dura multe săptămâni şi riscă, în cele din urmă, să amâne începerea procesului fostului preşedinte.

La mijlocul lui decembrie, procurorul federal Jack Smith a sesizat Curtea Supremă a Statelor Unite, solicitând celei mai înalte instanţe a ţării să se pronunţe direct asupra acestei chestiuni, fără a aştepta Curtea de Apel.

Ceea ce Curtea Supremă, cu o majoritate conservatoare pentru că a fost larg remaniată de Donald Trump, a refuzat, prin urmare, vineri.

Încercări similare de a invoca imunitatea prezidenţială a lui Donald Trump au fost respinse de judecători, dar templul dreptului american nu a spus niciodată în mod direct dacă un fost şef de stat beneficiază de imunitate împotriva urmăririi penale.

Jurisprudenţa este cu atât mai vagă cu cât Donald Trump este primul fost preşedinte al Statelor Unite care a fost inculpat penal.

Omul de afaceri republican se pregăteşte să trăiască un an extraordinar din toate punctele de vedere, punctat de plimbări între sălile de judecată şi mitingurile de campanie.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...