Investiţiile străine au urcat la maximul ultimilor 4 ani

Investiţiile străine directe au totalizat aproape 2,4 miliarde de euro în primele 11 luni ale anului trecut, în creştere cu 22,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, nivel care marchează un maxim al ultimilor patru ani, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR).
Economica.net - vin, 17 ian. 2014, 12:50
Investiţiile străine au urcat la maximul ultimilor 4 ani

Participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 1,347 miliarde de euro, iar creditele intragrup 1,041 miliarde de euro, potrivit datelor anunţate vineri de BNR.

În luna noiembrie, România a atras cel mai ridicat nivel al investiţiilor din primele 11 luni ale anului trecut, respectiv 578 de milioane de euro, cu 85% mai mult decât în luna anterioară.

În septembrie (379 milioane euro), octombrie (313 milioane euro) şi noiembrie au fost consemnate cele mai mari investiţii străine din 2013. Minimele s-au înregistrat în martie (48 milioane euro) şi în luna mai (92 milioane euro).

Cel mai ridicat nivel al investiţiilor străine directe s-a înregistrat în anul 2008 – 9,496 miliarde de euro. Între 2003 şi 2006 România a înregistrat în fiecare an creşteri ale investiţiilor străine, acestea ajungând la 5,183 miliarde de euro în 2004, 5,213 miliarde de euro în 2005 şi 9,056 miliarde de euro în 2006. În 2007 a avut loc o diminuare a capitalului străin investit în România, la 7,25 miliarde de euro, urmat de o creştere la nivelul record din 2008.

Începând cu anul următor, valoarea indicatorului s-a deteriorat, investiţiile scăzând abrupt până la 3,48 miliarde de euro în 2009 şi la 2,2 miliarde de euro în 2010.

În 2012, investiţiile străine directe nete au crescut pentru prima dată de la începerea crizei, avansul fiind de 18,7%, la 2,138 miliarde euro, potrivit datelor definitive publicate de BNR şi INS, în condiţiile în care estimările iniţiale indicau o scădere cu 11% comparativ cu 2011.

Te-ar mai putea interesa și
Parisul are o poziție ambiguă cu privire la folosirea de către Ucraina de rachete cu rază lungă de acțiune fabricate în Franța pentru atacarea unor ținte de pe teritoriul Rusiei
Parisul are o poziție ambiguă cu privire la folosirea de către Ucraina de rachete cu rază lungă de acțiune fabricate ...
Franţa permite deja Ucrainei ca armele pe care i le furnizează în cadrul ajutorului militar să fie utilizate împotriva bazelor ruse de unde sunt lansate atacuri asupra teritoriului ucrainean, au......
Uniunea Europeană respinge propunerea lui Josep Borrell de a-și suspenda dialogul politic cu Israelul, făcută în urma acțiunilor armatei israeliene în Fâția Gaza
Uniunea Europeană respinge propunerea lui Josep Borrell de a-și suspenda dialogul politic cu Israelul, făcută în urma ...
Uniunea Europeană nu îşi suspendă pentru moment dialogul politic cu Israelul, în pofida unor acuzaţii grave privind ...
Germania va livra Ucrainei 4.000 de drone sofisticate, dar nu și rachete Taurus cu rază lungă de acțiune
Germania va livra Ucrainei 4.000 de drone sofisticate, dar nu și rachete Taurus cu rază lungă de acțiune
Germania va livra 4.000 de drone sofisticate Ucrainei, a anunţat luni Ministerul Apărării de la Berlin, însă cancelarul ...
Ginza Invest aduce brandul Nebulous Stars în România, un concept inovator de retail educațional și recreațional pentru copii
Ginza Invest aduce brandul Nebulous Stars în România, un concept inovator de retail educațional și recreațional pentru ...
Compania de retail Ginza Invest anunță lansarea brandului Nebulous Stars, un concept inovator de retail educațional și ...