Universitatea din Innsbruck anunță că a fost atacată masiv de hackeri, care au pus mâna pe datele a 23.000 de studenți

Universitatea din Innsbruck, Austria, a fost ţina unui atac cibernetic care a pus în mâinile unor hackeri neidentificaţi datele a 23.000 de studenţi, a anunţat luni universitatea, transmite agenția germană DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 25 dec. 2023, 19:23
Universitatea din Innsbruck anunță că a fost atacată masiv de hackeri, care au pus mâna pe datele a 23.000 de studenți

Datele furate includ nume, date de naştere, precum şi adrese de reşedinţă şi de e-mail, a precizat aceasta.

Informaţiile privind un posibil motiv sau identificarea celor responsabili nu sunt divulgate în timp ce se desfăşoară investigaţiile.

Autorităţile universitare au precizat că a fost chemată poliţia şi că sunt luate „contramăsurile necesare”.

Studenţii au fost îndemnaţi să fie atenţi la tentativele de phishing şi să raporteze orice activitate suspectă.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană modifică regulile pentru licitații privind acordarea de subvenții producătorilor de hidrogen, din dorința de a limita implicarea Chinei
Comisia Europeană modifică regulile pentru licitații privind acordarea de subvenții producătorilor de hidrogen, din ...
Comisia Europeană a anunţat vineri că a modificat termenii după care se vor derula licitaţiile pentru acordarea de subvenţii pentru hidrogen, în ideea de a limita dependenţa blocului......
DHL Express România și-a deschis sediul operațional din Sibiu
DHL Express România și-a deschis sediul operațional din Sibiu
Compania DHL Express România anunță că a inaugurat sediul operațional din județul Sibiu, situat în incinta CT Park ...
România va înregistra cea mai slabă recoltă de floarea soarelui din ultimii 15 ani – firma de consultanță Strategie Grains
România va înregistra cea mai slabă recoltă de floarea soarelui din ultimii 15 ani – firma de consultanță Strategie ...
Analiştii firmei de consultanţă Strategie Grains şi-au redus estimările referitoare la recolta Uniunii Europene de seminţe ...
Londra naționalizează o fabrică strategică de semiconductori, esențială pentru industria de apărare britanică
Londra naționalizează o fabrică strategică de semiconductori, esențială pentru industria de apărare britanică
Guvernul britanic a anunţat vineri naţionalizarea unei uzine strategice producătoare de semiconductori care este esenţială ...