„Rețele de electricitate au fost relocate, am văzut stâlpii noi. Practic mai trebuie doar asfaltul și grinzile/podurile cel puțin aici”, spune Mihai Nicuț, autorul imaginilor surprinse pe porțiunea de la Curtea de Argeș spre Vâlcele.
Pe cealaltă porțiune, de la Vâlcele spre Pitești, lucrările sunt și mai avansate. Mai mult, unii pasionați de infrastructură se așteaptă la o supriză placută, și anume să se circule pe această porțiune (Pitești – Băiculești/Vâlcele), chiar de la vară.
Într-o postare din octombrie, Asociația Pro Infrastructură (API) estima că antreprenorul WeBuild are toate șansele să inaugureze lotul cu multe luni înainte de septembrie 2025, termenul contractual. „Într-un scenariu optimist, inaugurarea poate fi în primăvara lui 2025 și în cel mai optimist scenariu chiar decembrie 2024, cel puțin parțial până la nodul Mănicești/Vâlcele„, anticipau cei de la API.
Secțiunea 5 Pitești – Curtea de Argeș va avea 12 poduri, un viaduct, șase pasaje, trei noduri rutiere, un spațiu de servicii, un centru de întretinere și coordonare și o parcare de scurtă durată.
Stadiul fizic al lucrărilor la secțiunea 5 Pitești – Curtea de Argeș depășiseră 55% în octombrie, conform celor mai recente date ale CNAIR, neactualizate încă de luna trecută. Pe de altă parte, stadiul financiar era de aproape 44%.
WeBuild a emis în decembrie o factură de 128,74 milioane de lei, iar în noiembrie una de 145 milioane de lei, ce par a fi achitate doar parțial, potrivit datelor CNAIR.
Contractul pentru acest lot din Autostrada Sibiu – Pitești include 12 luni pentru proiectare și 48 de luni pentru execuție. Ordinul de începere pentru etapa de execuție a fost emis cu data de 1 septembrie 2021. Așadar, termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor ar fi la începutul toamnei lui 2025.
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat în august 2023 că a vizitat șantierul secțiunii 5 din Autostrada Sibiu – Pitești, despre care estimează că ar putea fi finalizată în 2024, înainte de termen. Astfel, șoferii vor putea circula pe două din cele cinci secțiuni ale celui mai important proiect rutier al României.
Contractul pentru proiectarea și execuția celor 30,35 kilometri ai secțiunii 5 din Autostrada Sibiu – Pitești a fost atribuit în 2020 constructorului Astaldi/WeBuild, pentru suma de 1,71 de miliarde de lei fără TVA.
FOTO: Autostrada Sibiu – Pitești, secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești, porțiunea Curtea de Argeș – Vâlcele (sursa: Mihai Nicuț, ECONOMICA.NET)
CITEȘTE ȘI: