Ministerul Agriculturii anunță că a fost prelungită cu șase luni perioada de aplicare a clauzei suspensive pentru programele de susținere a crescătorilor de porci și păsări

Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, Ordonanţa de urgenţă pentru completarea art. 13 din Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, precum şi a art. 12 din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol, transmite Agerpres.
AGERPRES - joi, 28 dec. 2023, 21:46
Ministerul Agriculturii anunță că a fost prelungită cu șase luni perioada de aplicare a clauzei suspensive pentru programele de susținere a crescătorilor de porci și păsări

Conform unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, actul normativ vizează prelungirea perioadei de aplicare a clauzei suspensive cu maximum șase luni, sub condiţia prezentării de către beneficiari a unei declaraţii pe propria răspundere conform căreia procedura de obţinere a documentelor nu este finalizată la data depunerii solicitării de prelungire.

Potrivit MADR, prin Programul de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie aprobat prin Legea nr.195/2018, până la data limită de semnare a contractelor, respectiv 31 decembrie 2022, au fost încheiate 28 de contracte. Prin această schemă de sprijin este susţinută înfiinţarea a 49.349 de locuri de cazare reproducţie suine în ferme comerciale, prin intermediul cărora se va genera o producţie de circa 1,25 de milioane de purcei anual.

Prin Programul de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol aprobat prin Legea nr.227/2018, până la data limită de semnare a contractelor, respectiv 31 decembrie 2022, au fost încheiate 40 de contracte. Prin acest program este susţinută înfiinţarea a 8,8 milioane de locuri de cazare pentru activitatea de creştere, reproducţie, incubaţie în sectorul avicol.

În urma notificărilor transmise în perioada 15 – 20 noiembrie 2023 de către unii dintre beneficiarii celor două programe, s-a constatat că şapte beneficiari în cadrul Programului suine, reprezentând 20%, şi patru beneficiari în cadrul Programului avicol, reperezentând 10%, din motive neimputabile acestora, nu au finalizat procedura de obţinere a documentelor pentru care a fost reglementată clauza suspensivă.

„Astfel, neadoptarea acestei măsuri ar putea avea drept efect nerealizarea unora dintre proiectele de investiţii pentru care au fost încheiate contracte de finanţare, în acelaşi timp, generând pierderi considerabile beneficiarilor, care au efectuat deja cheltuieli semnificative cu elaborarea documentaţiilor, studiului geotehnic şi de fezabilitate, lucrărilor de proiectare, achiziţia/dobândirea dreptului de utilizare pentru terenurile pe care se realizează investiţia, consultanţă, precum şi alte cheltuieli necesare implementării proiectelor”, se mai menţionează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia. Banca centrală a crescut dobânda de referinţă cu 100 de puncte de bază, până la 19%
Rusia. Banca centrală a crescut dobânda de referinţă cu 100 de puncte de bază, până la 19%
Banca Centrală a Rusiei a majorat dobânda de referinţă cu 100 de puncte de bază, până la 19%, la şedinţa de politică monetară care a avut loc vineri, adăugând că va fi nevoie de o nouă......
ANSVSA: Mai sunt active 37 de focare de pesta rumegătoarelor mici
ANSVSA: Mai sunt active 37 de focare de pesta rumegătoarelor mici
În România mai sunt active 37 de focare de pesta rumegătoarelor mici (PRM), potrivit datelor Autorității Naționale ...
China şi Rusia critică SUA la un forum anual de securitate de la Beijing
China şi Rusia critică SUA la un forum anual de securitate de la Beijing
Oficiali chinezi şi ruşi din domeniul apărării au formulat vineri diferite acuzaţii la adresa Occidentului, la forumul ...
Paralela45 a dat startul rezervărilor pentru vacanțele pentru Antalya și Alanya din 2025, cu o reducere de până la 50%
Paralela45 a dat startul rezervărilor pentru vacanțele pentru Antalya și Alanya din 2025, cu o reducere de până la 50%
Vacanța în Antalya și Alanya din 2025 se rezervă începând din luna septembrie 2024. Paralela45 a lansat oferta pe piața ...