Despre concurenţă şi transparenţă în avocatură – opinie Ovidiu Constantinescu, Boştină şi Asociaţii

Noile reglementări  în privinta publicităţii au fost publicate în Monitorul Oficial, în numărul 33 din 16 ianuarie 2014, la şase luni după ce presedintele UNBR a avut o intevenţie “programatică” pe această temă, la lansarea numarului 7 al Revistei de Consultanţă. Îmi aduc bine aminte de atmosfera de stupoare generalizată din sală şi nu îmi imaginam la vremea respectivă că ce s-a spus atunci la un pahar de şampanie s-ar putea transforma în doar şase luni în urgie legalizată.
“Publicitatea” – răul principial şi absolut al avocaturii – dreptul de a gândi şi decide singur ce e bine pentru tine, DREPTUL DE A FI TU ÎNSUŢI, trebuie distruse! Uniformizarea la putere! Coroboraţi aceste masuri cu cele privind împărţirea avocaţilor funcţie de competenţe şi vechime profesională şi veţi avea în faţă imaginea completă avocaturii aşa cum o doresc unii …pentru alţii.

Pe cei care au uitat sau au trecut cu vederea sau au considerat că nu e cazul să le pese, îi îndemn acum să citească intervenţia: Despre legal marketing. Cum de n-am reacţionat de-atunci?  Mi-e ciudă pe mine că, deşi voiam să o fac, am scris textul dar m-am luat cu altele şi…şi apoi în august am plecat în vacanţă…(ca şi alţii, de altfel). Iată textul scris atunci:

Am ascultat discursul ţinut de dl Avocat Gheorghe Florea, preşedintele UNBR,  cu ocazia lansării Revistei de Consultanţă nr. 7 şi am rămas şocat. Apoi l-am citit… o dată, şi încă o dată, şi încă o dată, încercând să înţeleg în secolul XXI temele şi temerile unui avocat încă marcat de spaima “formelor fără fond”. Am încercat să-mi alung din minte imaginea unui personaj în caftan şi cu giubea care încearca să apere bunele datini ale boborului de “formele fără fond” ale tinerilor şcoliţi afară si veneticele lor apucături.

N-ar fi fost o problemă daca domnul Florea ar fi vorbit în nume propriu – fiecare avem dreptul legal la opinie – dar când ideile au fost asumate instituţional de cel care păstoreşte destinele avocaturii româneşti, atunci avem o mare problema, deoarece ele creionează fundatura în care poate fi împinsă avocatura din România.

Fiecare cuvânt, fiecare fraza care expune “poziţia instituţională a profesiei” reprezintă tot atâtea motive de îngrijorare, deoarece ele ne dau senzaţia că încă trăim în era  filmelor mute, că telefonul nu a fost a inventat iar calculatorul şi internetul sunt fantasme diavoleşti ale unor minţi rătăcite.  
De şapte ani suntem membri ai Uniunii Europene, cu garanţia libertăţii de circulaţie a oamenilor, a bunurilor şi serviciilor, de şapte ani, ideile noi, bunele parctici de business (sau “formele fără fond” – cum le numeşte dl Florea) pot circula şi ele libere, aşa că să afirmăm că doar “tradiţia noastră românească” este singura în măsura să valideze ce e bun/util şi ce e rău/futil e o aroganţă care ne condamnă la înapoiere.

În fine…să luăm pe rând fiecare dintre neliniştile instituţionale prezentate la eveniment:

1. „Legea și statutul în vigoare nu sunt demodate! O lege și un statut al unei profesii legal reglementate – din păcate, sau din fericire – nu își permit sa copieze modele străine de economia românească sau de specificul mentalității românilor care au trăit, vreme îndelungată, într-un spațiu economic caracterizat prin lipsa unei concurențe profesionale efective, oneste, loiale și transparente”.

Protocronismul afirmaţiilor este rupt parcă din alte vremuri, în care numai ceea ce făceam noi, dacii şi eventual romanii, era bun. Degeaba încercăm de aproape un sfert de secol să scăpăm de racilele mentalităţilor comuniste şi să ne racordam din nou la valorile Europei, să ne conformăm preceptelor economice ale capitalismului şi ale moralei liberale! Nu, noi vrem să fim ce am fost… – şi mă opresc aici cu citatul – pentru că noutatea, modernitatea, dinamismul ne dau ameţeli ca naţie şi ca profesie! Dacă nu am fost învăţaţi cu concurenţa loială de ce ar trebui să ne schimbăm taman acum? Mai bine niciodată! Transparenţa cauzează…

Ba da, susţin eu, trebuie să copiem şi să aplicăm cu încăpăţânare zi de zi acele modele străine care au modernizat societăţi, care au dinamizat industrii şi care au scos indivizii din starea de automulţumire şi letargie mioritică. Da, concurenţa profesională onstă, corectă şi efectivă este benefică, transparenţa – de asemenea…ştii unde este linia de start, care sunt culoarele, unde e linia de sosire şi – cel mai important – cu cine concurezi. Este absurd să susţii că, prin însăşi natura ei, concurenţa este neloială, neprofesională şi lipsită de onestitate.
 
2. Mediul concurenţial este suspect şi nu are la bază calitatea serviciilor.

Nimic mai fals! Cei 45 de ani de comunism, în care concurenţa reală a fost înlocuită de planificarea judicioasă şşi de măiestria oamenilor muncii de la oraşe şi sate, a lăsat România cu zeci de ani în urma statelor capitaliste unde concurenţa   – onestă, deschisă şi asumată  – a dus la creşterea rapidă a productivităţii, la îmbunătăţirea continuă a serviciilor şi la creştere economică.
Da, din păcate, concurenţa este singura metoda care funcţionează şi-l ajută pe cel care poate, vrea şi se străduie să fie mai bun decât concurenţii săi. …vrem să fim toţi la fel: să gândim la fel, să scriem la fel, să argumentăm la fel …să arătăm la fel? Doreşte cineva să fie doar o umbră gri, care îşi târăşte apatic mersul “prin sala paşilor pierduţi” aşteptând să fie ales de clienţi pe baza “reputaţiei” şi nu a informaţiei – eventual  –printr-un mecanism arbitrar, stabilit şi operat de barou? Ar dori careva ca onorariile să fie la fel, stabilite şi redistribuite – eventual – tot de barou? Nu este absurd, e doar un raţionament dus până la capăt…