Inteligenţa Artificială va transforma și sistemul judiciar

Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a SUA, judecătorul John Roberts, a apreciat, într-un raport de sfârşit de an publicat duminica aceasta, că Inteligenţa Artificială (IA) va transforma sistemul judiciar şi s-a referit la riscuri precum invadarea vieţii private şi "dezumanizarea dreptului", transmite EFE.
AGERPRES - lun, 01 ian. 2024, 21:11
Inteligenţa Artificială va transforma și sistemul judiciar

Roberts şi-a dedicat raportul anual – în care de obicei abordează „o problemă relevantă pentru întregul sistem judiciar federal” – subiectului IA, iar după ce a făcut o trecere în revistă a tehnologiilor care l-au modernizat în ultimele decenii, s-a întrebat dacă „judecătorii vor deveni desueţi.”

„Prevăd că judecătorii umani vor mai rămâne o vreme. Dar cu aceeaşi încredere prevăd că activitatea judiciară, în special la nivel de proces, va fi afectată semnificativ de IA”, a comentat magistratul american în document.

Printre altele, el a considerat că IA va schimba modul în care acţionează judecătorii, motiv pentru care înţelegerea lor asupra rolului acestei tehnologii în cauzele pe care le judecă va fi importantă, şi a anticipat, de asemenea, creşterea accesului la informaţii pentru avocaţi şi alte părţi din sistem.

Printre ameninţările legate de utilizarea sa, Roberts consideră că IA „riscă să invadeze dreptul la confidenţialitate şi să dezumanizeze dreptul”.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...