Turcia nu va autoriza intrarea în Marea Neagră a dragoarelor de mine oferite Ucrainei de armata britanică

Turcia a anunţat marţi că nu va permite tranzitarea Bosforului către Marea Neagră a celor două dragoare de mine pe care armata britanică le-a oferit Ucrainei, întrucât trecerea acestor nave contravine Convenţiei de la Montreux, relatează agenţia Reuters.
AGERPRES - mar, 02 ian. 2024, 16:36
Turcia nu va autoriza intrarea în Marea Neagră a dragoarelor de mine oferite Ucrainei de armata britanică

După ce Rusia a lansat invazia asupra Ucrainei, Turcia a decis ca, în virtutea Convenţiei de la Montreux, semnată în anul 1936, să nu permită trecerea prin Bosfor a navelor militare care nu-şi au baza la Marea Neagră.

Regatul Unit a anunţat luna trecută că va transfera către Ucraina două nave specializate în identificarea şi neutralizarea minelor maritime, pentru a ajuta armata ucraineană în desfăşurarea operaţiunilor militare navale în războiul cu Rusia.

Dar Turcia şi-a informat aliaţii din NATO că, atât timp cât continuă războiul în Ucraina, nu va autoriza cele două dragoare de mine să tranziteze strâmtorile Bosfor şi Dardanele, precizează un comunicat emis de preşedinţia de la Ankara. Turcia a implementat imparţial şi riguros Convenţia de la Montreux pentru a preveni escaladarea în Marea Neagră, se arată în acelaşi comunicat.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan încearcă să menţină relaţii echilibrate cu Kievul şi Moscova în timp ce continuă războiul în Ucraina. Totuşi, Turcia a provocat iritarea Rusiei după ce, în urma unei vizite efectuate la Istanbul de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a predat în luna iulie Kievului comandanţi ai batalionului ucrainean Azov luaţi prizonieri de armata rusă. Aceşti prizonieri ar fi trebuit să rămână în Turcia până la sfârşitul războiului, în virtutea unui acord tripartit încheiat între Ankara, Kiev şi Moscova, prin care aceasta din urmă a acceptat eliberarea lor din detenţie. Rusia şi-a exprimat nemulţumirea şi faţă de livrarea unor drone turceşti Bayraktar către Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Electrica și compania emirateză Esyasoft înființează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei și digitalizării rețelelor
Electrica și compania emirateză Esyasoft înființează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei și digitalizării ...
Astăzi, la sediul Ministerului Energiei, a avut loc semnarea oficială a documentelor de constituire a noii companii din cadrul Grupului Electrica, denumită Electrica Esyasoft Smart Solutions S.A....
Ungurii de la MVM CEEnergy negociază cu turcii de la Botas un nou acord de import de gaze
Ungurii de la MVM CEEnergy negociază cu turcii de la Botas un nou acord de import de gaze
Firma ungară MVM CEEnergy este în negocieri cu compania turcă de gaze Botas pentru un nou acord de import de gaze, a anunţat ...
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit ...
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
UPDATE – România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria. Primele reacţii
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...