Malta intenționează să sfideze PE și vrea să continue planurile de a vinde cetățenia UE

Guvernul Maltei a promis să continue planurile de a vinde pașapoarte UE pentru suma de 650.000 de euro, în pofida apelului din partea Parlamentului European de a renunța la o schemă pentru scoaterea la vânzare a cetățeniei malteze și, implicit, a celei europene, care ar transforma-o pe aceasta din urmă într-un 'bun comercializabil'', scrie The Financial Times în ediția sa electronică.
Economica.net - lun, 20 ian. 2014, 13:56
Malta intenționează să sfideze PE și vrea să continue planurile de a vinde cetățenia UE

Parlamentul European (PE) a votat joia trecută, cu o majoritate covârșitoare, în favoarea adoptării unei rezoluții conform căreia cetățenia UE nu trebuie să aibă ‘o etichetă de preț’ atașată. Deși nu este obligatorie, adoptarea rezoluției de către PE ar putea determina Comisia Europeană (CE) să stabilească clar dacă schemele create de unele state membre, în special Malta, care duc la vânzarea cetățeniei naționale, și implicit a celei europene, respectă litera și spiritul tratatelor europene și regulile UE privind nediscriminarea.

Astfel de scheme se află în domeniul legal al guvernelor naționale, nu al Bruxellesului, explică publicația britanică.

Mai multe țări membre ale Uniunii Europene au programe care accelerează procesul de obținere a cetățeniei pentru investitorii bogați, însă planul Maltei este mai radical, întrucât nu cere solicitanților să aibă reședința pe insulă pentru a obține pașaportul care le permite un drept imediat de reședință în toate cele 28 de state membre ale blocului comunitar, precum și călătorii fără viză în peste 160 de țări, inclusiv SUA.

În plus față de suma de 650.000 de euro, solicitanții mai trebuie să cumpere proprietăți malteze în valoare de cel puțin 350.000 de euro și titluri de stat în valoare de 150.000 de euro, continuă Financial Times.

Referindu-se la rezoluția Parlamentului European, premierul maltez Joseph Muscat a dezmințit că scopul schemei este de a vinde cetățenii, descriind-o drept un ‘program de investiții’, care ar aduce finanțări de miliard de euro pentru spitale, sănătate, infrastructură și educație pe insulă.

‘Punctul principal este că o astfel de schemă este de competența statelor membre individuale și nu a altor țări sau a Parlamentului European’, a afirmat Muscat, adăugând că banii obținuți ar ‘rezulta într-o îmbunătățire a calității vieții oamenilor și ar crea locuri de muncă’.

În cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, comisarul european pentru justiție, Viviane Reding, a sugerat că există și alte motive legale pentru care Bruxellesul s-ar putea opune schemei malteze, precum faptul că Malta riscă să încalce un tratat de ‘cooperare sinceră’ cu celelalte state membre, din moment ce noii cetățeni ar putea locui și lucra în toate statele UE.

‘Ne place ideea de a vinde drepturile prevăzute în tratatele UE? Bineînțeles că nu. Cetățenia nu trebuie să fie de vânzare’, a afirmat Reding în plenul PE.

Comisarul european a mai declarat, pentru Financial Times, că statele membre ar trebui să acorde cetățenia ‘numai celor care au o ‘legătură reală’ cu țara în cauză, nu numai un portofel mare’.

Potrivit unor surse, experții juridici ai Comisiei Europene au discutat posibile proceduri împotriva Maltei, continuă publicația britanică. De exemplu, statele membre s-ar putea pune de acord asupra unor standarde minime pentru obținerea pașapoartelor, precum o cerință referitoare la rezidență sau servicii excepționale în slujba acelui stat.

Te-ar mai putea interesa și
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Georgescu explică în cartea sa "Cumpăna României" viziunea sa......
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...
Ciolacu și-a dat demisia din fruntea PSD şi a anunțat că social-democraţii nu vor depune nicio contestaţie după rezultatele alegerilor prezidenţiale
Ciolacu și-a dat demisia din fruntea PSD şi a anunțat că social-democraţii nu vor depune nicio contestaţie după rezultatele ...
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat că a demisionat de la conducerea partidului.