„Începând de anul acesta, vignetele de tranzit al Bucureştiului pentru vehiculele de mare tonaj (mai mari de 5 tone) se vor emite doar electronic, iar varianta tipărită nu va mai fi disponibilă în benzinării”, a scris Nicuşor Dan, joi, pe Facebook.
Transportatorii pot achiziţiona online autorizaţia de acces de pe https://www3.pmb.ro/transport/autorizatie.
De asemenea, autorizaţiile pot fi obţinute în continuare şi de la sediul PMB, cu menţiunea ca şi aici vor fi eliberate tot în regim electronic, şi nu în format tipărit.
Din luna septembrie 2023 când a fost lansată platforma online de achiziţionare a vignetelor de tranzit şi până la finalul anului trecut suma încasată a fost de 1.249.546 de lei, a menţionat primarul general.