Lege privind cartea electronică de identitate, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi cartea electronică de identitate.
AGERPRES - vin, 05 ian. 2024, 14:33
Lege privind cartea electronică de identitate, promulgată

Potrivit legii, cartea electronică de identitate permite titularului utilizarea semnăturii electronice, precum şi autentificarea în sistemele informatice ale instituţiilor publice sau ale persoanelor juridice de drept privat.

Actul normativ prevede, între altele, că, opţional, începând cu data realizării condiţiilor tehnice, se poate elibera cartea electronică de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea ambilor părinţi, a reprezentantului legal, a părintelui supravieţuitor, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau, după caz, în temeiul unei ordonanţe preşedinţiale date în condiţiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a persoanei desemnate din cadrul serviciului social public sau al unui furnizor privat acreditat destinat protecţiei speciale a copilului separat temporar sau definitiv de părinţi, unde se află minorul, sau a persoanei căreia i-a fost dat în plasament copilul.

Începând cu data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate, cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate se eliberează: a) cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0-2 ani; b) cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 2 şi 14 ani; c) cu valabilitate de 5 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani; d) cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani; e) cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 70 de ani.

Legea mai stipulează că certificatele pentru autentificare sau semnătură electronică şi, după caz, certificatele pentru semnătură electronică calificată se utilizează pentru autentificare şi după caz, semnare în raport cu sistemele informatice ale Ministerului Afacerilor Interne şi cu sistemele informatice ale altor instituţii publice sau aparţinând persoanelor juridice de drept privat.

Documentele semnate cu certificatul pentru semnătură electronică avansată au aceeaşi valoare ca documentele semnate olograf, stipulează legea.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...