Plafonul pentru rambursările de TVA fără control fiscal prealabil va fi dublat – Chiţoiu

Plafonul pentru rambursările de TVA fără control fiscal prealabil va fi dublat, de la 10.000 lei la 20.000 de lei, iar firmele vor trebui să declare electronic detaliat vânzările şi cumpărările pentru o verificare mai bună a realităţii datelor în cazul deconturilor de TVA, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, într-un interviu acordat AGERPRES.
Economica.net - mar, 21 ian. 2014, 11:05
Plafonul pentru rambursările de TVA fără control fiscal prealabil va fi dublat - Chiţoiu

Oficialul MFP intenţionează să promoveze până la finalul lunii ianuarie această măsură, în cadrul unor modificări aduse Codului Fiscal, pentru a urgenta procedurile de rambursare de TVA, cât şi pentru a evita riscurile de rambursări ilegale.

Pentru rambursările de TVA între 20.000 de lei şi 65.000 de lei, rambursarea se va face cu control ulterior, dar firma trebuie să opteze între certificarea decontului de TVA de către un consultant fiscal, care va răspunde în solidar cu agentul economic, sau constituirea unei garanţii echivalente cu suma solicitată spre rambursare, până la efectuarea controlului ulterior.

‘Astfel urgentăm rambursarea de TVA şi eliberăm o parte din inspectorii fiscali, care în prezent, în proporţie de 90%, se ocupă numai cu verificări pentru rambursare de TVA, pentru a face inspecţii fiscale de fond, să verifice firmele din punct de vedere fiscal pentru întreaga perioadă de prescripţie, de 3 ani pentru IMM-uri şi respectiv de 5 ani pentru marii contribuabili. Acum avem o capacitate redusă de a efectua inspecţii fiscale de fond’, a explicat Daniel Chiţoiu.

De asemenea, declaraţia 394 pentru TVA va fi modificată, în sensul detalierii, iar jurnalul de vânzări şi cumpărări din contabilitatea firmei va fi declarat şi în formularul 394, astfel încât Fiscul să poată face verificarea electronic, iar inspectorii fiscali să nu mai fie nevoiţi să meargă pe teren pentru a efectua verificări încrucişate.

În prezent, dacă un agent economic din Bucureşti solicită o rambursare de TVA şi are furnizori, spre exemplu, din Baia Mare, Timişoara, Vrancea, Iaşi, unitatea fiscală din Capitală, pentru a verifica dacă facturile sunt reale, trebuie să solicite unităţilor fiscale din acele judeţe să efectueze verificări.

Prin declararea electronică detaliată a vânzărilor şi cumpărărilor, munca inspectorilor fiscali va fi uşurată, iar solicitările de rambursare vor fi rezolvate cu rapiditate, susţine ministrul Finanţelor. În prezent, raportarea firmelor se face cumulat valoric.

România se află în procedură de infringement din partea UE din cauza întârzierilor la rambursările de TVA, iar în ultimii patru ani România a fost reclamată la Curtea Europeană de Justiţie pentru întârzierile de peste şase luni la rambursările de TVA.

Codul Fiscal prevede pentru rambursările de TVA un termen de 45 de zile.

Te-ar mai putea interesa și
Pensiile nu mai cresc de la 1 ianuarie 2025, așa cum stabilea legea – draft de OUG
Pensiile nu mai cresc de la 1 ianuarie 2025, așa cum stabilea legea – draft de OUG
Proiectul “ordonanței-trenuleț”, un act normative emis de Guvern la sfârșitul fiecărui an pentru a corecta unele măsuri fiscale și bugetare stabilește că pensiile nu vor mai crește cu......
Ordonanța-trenuleț taie voucherele de vacanță în 2025. Veniturile din turism vor scădea cu 30-40%, spun patronatele și sindicatele din domeniu
Ordonanța-trenuleț taie voucherele de vacanță în 2025. Veniturile din turism vor scădea cu 30-40%, spun patronatele ...
"În goana după cârpirea Bugetului afectat de pomeni electorale gratuite, Guvernul României dă dovadă de lipsă de viziune ...
Anotimpul „shutdown” în SUA. Noul text bugetar nu a trecut de Camera Reprezentanţilor
Anotimpul „shutdown” în SUA. Noul text bugetar nu a trecut de Camera Reprezentanţilor
Camera Reprezentanţilor Statelor Unite a respins cu o largă majoritate joi un nou text bugetar al republicanilor vizând ...
Potențiala fuziune Nissan – Honda atrage atenția companiilor IT. Foxconn vrea să cumpere partea Renault din acțiunile Nissan – surse
Potențiala fuziune Nissan – Honda atrage atenția companiilor IT. Foxconn vrea să cumpere partea Renault din acțiunile ...
Gigantul IT Foxconn încearcă să cumpere măcar o parte dintre acțiunile deținute de francezii de la Renault la producătorul ...