Cota de penalizare va fi aplicată în funcţie de valoarea sumei nedeclarate, iar măsura va fi promovată până la finalul lunii ianuarie, în cadrul unor modificări care vor fi aduse Codului Fiscal.
‘Vom sancţiona operatorii economici care nu declară sau declară eronat obligaţiile la bugetul general consolidat. Această modalitate de penalizare este reglementată în toate statele UE, noi nu o aveam. Noi avem sancţiune doar în cazul în care merge inspecţia fiscală şi constată că nu au fost declarate obligaţiile fiscale, iar agenţii economici plătesc o majorare de întârziere sau o dobândă. Penalitatea de întârziere are rolul de a asigura un nivel concurenţial între agenţii economici. Firmele nu declară obligaţiile fiscale din diverse motive – nu au bani, nu vor să plătească şi vin peste cinci luni şi declară ce nu au declarat anterior, unii participă la licitaţii şi să nu aibă obligaţii fiscale neachitate’, a spus oficialul MFP.
Ministrul Finanţelor a adăugat că, dacă este descoperită şi evaziune fiscală, prin corelarea sancţiunilor se poate ajunge ca firmele să plătească penalizări de 100%.