Raluca Turcan le-a promis angajaților din domeniul cultural că le va fi asigurată o salarizare justă, care să elimine inechitățile

Ministrul Raluca Turcan a anunţat, marţi, că, până la finalul lunii ianuarie, vor avea loc evaluările şi simulările necesare pentru a elabora propunerile legislative necesare şi pentru a asigura o salarizare "justă" în domeniul cultural, acestea fiind convenite cu sindicatele din domeniu.
AGERPRES - mar, 09 ian. 2024, 20:18
Raluca Turcan le-a promis angajaților din domeniul cultural că le va fi asigurată o salarizare justă, care să elimine inechitățile

„Astăzi, am avut la Guvern a doua întâlnire din acest an cu reprezentanţii sindicatelor. Noua rundă de discuţii a avut loc pe fondul necesităţii de a găsi soluţii legale prin care să eliminăm inechităţile salariale care afectează personalul din muzee şi din alte instituţii acreditate, precum şi pentru a stopa migraţia personalului calificat către alte domenii mai ofertante din punct de vedere salarial. Prin consens, am convenit ca, până la finalul lunii ianuarie, să realizăm toate evaluările şi simulările necesare pentru a elabora propunerile legislative necesare şi pentru a asigura o salarizare justă în domeniul cultural”, a scris, pe Facebook, ministrul Culturii.

Raluca Turcan şi-a exprimat convingerea că, prin salarii motivante şi prin criterii de performanţă mult mai bine definite pentru fiecare angajat, vor fi menţinuţi specialiştii în sectorul cultural, iar tinerii vor fi stimulaţi să aleagă o carieră în domeniu şi, totodată, va fi eficientizată activitatea instituţiilor din cultură.

Aceaste negocieri între ministrul Culturii și sindicate vin după ce luna trecută angajații instituției și cei ai direcțiilor de cultură au declanșat acțiuni de protest, fiind nemulțumiți de nivelul salarizării. Astfel, în data de 11 decembrie 2023, sute de angajați din Ministerul Culturii și direcțiile județene pentru cultură au protestat în fața instituțiilor din București și din țară.

Ei au cerut echitate salarială, prin majorarea salariilor la nivelul celorlalte ministere și plata drepturilor salariale restante. Potrivit Sindicatului, angajații din Cultură au cele mai mici salarii dintre toate ministerele. În direcții, salariile sunt, în medie, de 3.000 de lei net, iar în minister de 5.000 de lei net.

În data de 28 decembrie 2023, salariații din muzeele cu sindicate afiliate FNS CulturMedia au anunțat că iau în calcul declanșarea protestelor începând din 15 ianuarie, inclusiv declanșarea unei greve generale.

Potrivit organizaţiei sindicale, proiectul de act normativ reprezintă o nedreptate şi o gravă ofensă pentru întregul sector muzeal din România, respectiv pentru personalul din muzeele publice.

„Pe criterii aleatorii şi discriminatorii, în ceea ce priveşte personalul de sub coordonarea Ministerului Culturii, se prevede o mărire consistentă a salariilor doar pentru personalul din aparatul central şi local al Ministerului Educaţiei şi pentru personalul Bibliotecii Naţionale. De asemenea, în cadrul ierarhizării salariale, se produc decalaje injuste între diverse categorii de muzeografi, unii în subordinea Ministerului Educaţiei, alţii, în subordinea Ministerul Culturii sau autorităţilor judeţene/locale. Pentru a nu fi înţeleşi greşit, considerăm că majorarea salariilor este necesară pentru toate categoriile de muzeografi, indiferent de ministerul sau instituţia care le coordonează activitatea. Nivelul salarial actual este unul extrem de precar, atât în raport cu costurile de trai, dar mai ales în raport cu nivelul de pregătire şi de complexitate a activităţii. Acest nivel de salarizare a condus la un deficit major de specialişti în domeniu cu care instituţiile muzeale se confruntă şi care pune presiune şi mai mare pe salariaţii existenţi”, se arată într-o Scrisoare deschisă adresată de Federaţie premierului Marcel Ciolacu şi ministrului Culturii, Raluca Turcan.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...