Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișează pe data de 10 ianuarie 2024 un preț al benzinei standard de 6,65 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 7,10 lei/litrul.
Așadar, față de ziua precedentă, Petrom a ieftini carburanții cu patru bani pe litru, atît benzina, cât și motorina.
Este a doua ieftinire a carburanților din 2024 după cele operate săptămâna trecută, când prețurile au scăzut, cu opt bani pe litru. Avem, așadar, cumulat, o ieftinire de 12 bani pe litru la ambii carburanți, care atenuază semnificativ din efectul majorării prețurilor de la 1 ianuarie, generată de creșterea accizei impusă de Guvern.
Amintim că, la 1 ianuarie 2024, prețurile au crescut cu 29 de bani pe litru la benzină și cu 26 de bani pe litru la motorină, exact cu cât a crescut acciza. Carburanții se vor mai scumpi încă o dată, la jumătatea anului, pentru că, în acest an, acciza la carburanți crește în două etape, la 1 ianuarie și la 1 iulie. Scumpirea de la 1 iulie, cauzată exclusiv de creșterea accizei (incluzând și TVA aferentă), va fi de 43 de bani pe litrul de benzină și de circa 40 de bani pe litrul de motorină.
Ca de obicei, evoluția prețurilor finale la carburanți este dictată, alături de taxe, de cotațiile internaționale ale carburanților, determinate și ele de evoluția prețului petrolului. Azi, cotațiile petrolului Brent se situau la aproximativ 77,8 dolari pe baril, în ușoară creștere după scăderile de săptămâna trecută.
Petrom a vândut în benzinăriile Petrom și OMV din România, Moldova, Bulgaria și Serbia 2,3 milioane de tone de carburanți în primele nouă luni, în creștere cu 1% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.