Cu această ocazie, Novak a atras atenţia asupra declinului demografic în Europa. În condiţiile în care o cincime din populaţia lumii trăia în Europa în urmă cu 50 de ani, în prezent aceasta reprezintă doar o zecime, a spus ea. Statele membre UE reprezintă şase procente din populaţia planetei şi este de aşteptat să scadă la 4 procente până în 2070, a mai spus preşedinta Ungariei, în cadrul unui eveniment organizat la Muzeul de Arte Frumoase din Budapesta, scrie Agerpres.
Ea a subliniat că Europa îşi pierde şi importanţa economică.
„Întrebarea este dacă putem schimba acest lucru”, a spus ea. La alegerile europarlamentare din acest an, 400 de milioane de cetăţeni UE vor avea posibilitatea „de a determina direcţia politicii europene”, a mai spus Novak.
Ungaria va prelua preşedinţia Consiliului UE la 1 iulie, la scurt timp după alegeri. Priorităţile sale vor include abordarea de către UE a provocărilor demografice şi continuarea procesului de extindere a Uniunii, cu accent special pe Balcanii de Vest, a spus ea.
Novak a afirmat că 2023 a fost un an dificil, afectat de războaiele din Ucraina şi Israel, probleme economice, incertitudine politică şi alegeri anticipate în multe ţări, dezastre ecologice, migraţie ilegală, dezinformare, apariţia inteligenţei artificiale pe scară largă, „părţi interesate non-politice cu ambiţii politice ascunse” şi influenţa companiilor de tehnologie într-o poziţie aproape de monopol.
„Întrebarea este cum comunitatea internaţională, cum liderii lumii vor face faţă acestor provocări?”, a întrebat ea.
2024 va fi un an al „democraţiei şi al alegerilor”, a mai spus ea. Un număr de 76 de ţări vor organiza alegeri, care vor afecta circa 4 miliarde de oameni. „Sper ca rezultatul alegerilor să fie respectat peste tot”, a mai spus preşedintele Ungariei.