În pofida recomandărilor organizaţiilor pentru protecţia mediului şi ale Parlamentului European, Comisia Europeană a refuzat să impună norme juridice constrângătoare privind explorarea şi exploatarea gazelor de şist.
„Gazele de şist suscită speranţe în unele regiuni ale Europei, dar şi preocupări. Comisia răspunde solicitărilor formulând principii minime pe care statele membre sunt invitate să le urmeze în scopul de a ţine cont de aspectele ecologice şi sanitare şi pentru a oferi companiilor de exploatare şi investitorilor previzibilitatea necesară”, a explicat comisarul UE pentru Mediu, Janez Potocnik.
Recomandările Bruxellesului sunt „total insuficiente pentru protejarea locuitorilor şi mediului de riscurile asociate extracţiei acestor hidrocarburi”, a reacţionat organizaţia Prientenii Pământului, denunţând „lipsa de curaj” a Uniunii Europene, care „nu a luat măsuri concrete în acest domeniu”.
„O locaţie pentru exploatarea gazelor de şist nu va putea fi selectată decât dacă evaluarea riscurilor demonstrează că fracturarea hidraulică nu antrenează eliberarea directă a substanţelor poluante în pânzele freatice”, recomandă CE.
De asemenea, statele vor trebui să se asigure că instalaţiile pentru exploatarea gazelor de şist sunt construite în aşa fel încât „să se evite scurgerile la suprafaţă şi deversările în sol, apă sau aer”, adaugă CE.
Evaluările privind impactul asupra mediului trebuie efectuate cu „transparenţă maximă”, insistă CE. Statele membre sunt invitate să aplice principiile formulate într-un interval de şase luni şi, începând din decembrie 2014, să informeze anual Comisia Europeană despre măsurile aplicate.