Protestul transportatorilor şi fermierilor va continua. Discuţiile de la Ministerul Finanţelor s-au încheiat fără rezultat. Cu ce propuneri au venit oficialii Guvernului

Protestul transportatorilor şi fermierilor va continua după ce discuţiile purtate duminică, timp de peste trei ore, la Ministerul Finanţelor, s-au încheiat fără rezultat. Reprezentanţii Ministerului Finanţelor au propus duminică delegaţiei fermierilor şi transportatorilor o serie de soluţii legale pentru rezolvarea problemelor, precum scutire la impozitul pentru profitul reinvestit sau simplificarea procedurilor din Codul fiscal, au declarat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.
AGERPRES - Dum, 14 ian. 2024, 19:58
Protestul transportatorilor şi fermierilor va continua. Discuţiile de la Ministerul Finanţelor s-au încheiat fără rezultat. Cu ce propuneri au venit oficialii Guvernului

Astfel, în urma şedinţei între reprezentanţii Ministerului de Finanţe, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Autorităţii Vamale Române şi delegaţia protestatarilor din sectorul fermierilor şi transportatorilor, reprezentanţii instituţiilor statului au propus ca Legea prevenţiei să se aplice numai pentru faptele care nu sunt de evaziune fiscală, ca procedurile din Codul fiscal să fie simplificate, în vederea debirocratizării, realizarea unui parteneriat între Ministerul Finanţelor şi Ministerul Agriculturii pentru un cadru legal referitor la certificate de producători locali, crearea unui cadru legal pentru investiţii în agricultură şi industria agroalimentară, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru investiţii în infrastructură în parteneriat cu Ministerul Transporturilor.

Alte propuneri vizează scutirea la impozitul pentru profitul reinvestit în ferme din domeniul agriculturii şi pentru profitul reinvestit pentru firmele din domeniul transporturilor şi reglementarea contabilă şi recunoaşterea fiscală a subvenţiilor în vederea clarificării facilităţilor legate de scutirea de la plata impozitului pe profit.

„În ceea ce priveşte restul revendicărilor, care implică angajamente ale României în raport cu instituţiile europene, acestea vor fi prezentate Comisiei Europene, în acord cu deciziile agreate la nivelul coaliţiei de guvernare”, au subliniat sursele guvernamentale.

Pe de altă parte, sursa citată a menţionat că solicitările şi revendicările protestatarilor vizau noi categorii de facilităţi fiscale, „aspect care nu se pretează pe situaţia fiscal-bugetară a României”, să nu mai plătească accize la carburant, menţionând că este birocratizată măsura de accesare a subvenţiilor, „măsură nu poate fi implementată/fiind o „extavaganţă” fiscală, întrucât aceştia beneficiază subvenţii pentru plata accizelor”.

Totodată, delegaţia prezentă la discuţii a semnalat probleme legate de gestionarea problematicii preţului cerealelor, aspecte care ţin de legislaţia comunitară şi abordarea din sectorul agriculturii în politica guvernamentală şi au cerut „măsuri pentru sprijinirea şi încurajarea evaziunii fiscale”, precum bani suplimentari pentru indemnizaţii de cazare şi diurnă, fără documente, pentru că aceştia sunt scutiţi de impozit pe venit, creşterea/dublarea veniturilor prin facilităţi neimpozabile etc.

La ieşirea de la negocieri, Dănuţ Andruş, reprezentantul fermierilor, a anunţat că protestul va continua, deoarece discuţiile purtate duminică, timp de peste trei ore, la Ministerul Finanţelor, s-au încheiat fără rezultat.

„Nu s-a ajuns la niciun acord, nu s-au găsit soluţii. Protestul va continua până când autorităţile vor înţelege că neputinţa lor de a gestiona o ţară este reală. Totul se motivează pe Comisia Europeană, PNRR”, a spus Dănuţ Andruş.

Transportatorii şi fermierii au demarat miercuri o serie de proteste, nemulţumiţi de accizele mari la motorină, preţurile RCA, dar şi de schimbările legislative intrate în vigoare de la 1 ianuarie. Aceştia au plecat pe drumurile din ţară cu camioane şi tractoare, cu viteză redusă, îndreptându-se spre Bucureşti, iar traficul a fost blocat pe mai multe şosele inclusiv pe Şoseaua de centură a Capitalei.

Vineri, premierul Marcel Ciolacu a avut consultări cu delegaţia transportatorilor şi fermierilor, în care au fost analizate problemele semnalate de reprezentanţii celor două sectoare de activitate, soluţiile legale în acord cu normele la nivel european, precum şi modalitatea de aprobare a acestora. Potrivit unui comunicat al Guvernului, a fost stabilit un calendar strâns de întâlniri punctuale cu ministerele şi instituţiile cu atribuţii în soluţionarea unora dintre aspectele discutate în cadrul întâlnirii.

La finalul întâlnirii, transportatorii şi fermierii au anunţat că au decis, în urma discuţiilor cu premierul Marcel Ciolacu, să „rămână în stradă” şi să continue protestul

Protestul transportatorilor şi fermierilor va continua

„Nu s-a ajuns la niciun acord, motivând legislaţia europeană, prin acorduri asumate de România la Comisia Europeană. Nu s-au găsit soluţii pentru reducerea cheltuielilor bugetare în toate domeniile. În concluzie, protestul nostru va continua la nesfârşit până când aceste autorităţi vor înţelege că neputinţa dumnealor de a gestiona o ţară este reală. Din lista de revendicări nu s-a acceptat decât o singură revendicare, aceea cu profituri investite în fermă şi în transport. Aşa înţelege domnul ministru să susţină economia românească, neputând justifica incompetenţa statului de a gestiona banul public. Totul se motivează pe Comisia Europeană. Domnul ministru (Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, n.r.) ne trimite la cei care au scris PNRR şi PNS şi toate celelalte”, a declarat reprezentantul fermierilor, Dănuţ Andruş, la ieşirea de la discuţii.

Acesta a subliniat că la nivel naţional fermierii şi transportatorii ies în stradă pentru că protestul este singura formă prin care aceştia îşi pot arăta nemulţumirile.

„Din păcate, o mare parte din mass-media nu văd ce se întâmplă la nivel naţional. Dar lumea iese în stradă, fermierii şi transportatorii, pentru că nu-şi mai pot continua jugul. Aşa ceva nu se mai poate. Vom protesta pentru că este singura noastră formă de a striga necazul acestor două clase sociale şi al multora care sunt în România. Ministerul Finanţelor avea măsuri concrete pe care putea să le ia în calcul”, a spus reprezentantul agricultorilor.

El a subliniat, în context, că protestatarii nu cer bani ci intervenţia statului prin cadre legislative, menţionând că problemele lor nu sunt legate doar de agricultură sau de transporturi, ci de toate instituţiile statului, inclusiv Banca Naţională.

„Sunt reguli făcute, pe care nu le mai putem suporta, reguli la care noi nu mai suntem bancabili, nu mai avem posibilitatea să ne desfăşurăm activitatea în ţară, suntem pribegi în ţara noastră. Nu se poate aşa ceva. Totul ţine de bani. Ori toate bugetele primesc bani prin Ministerul de Finanţe. Prin decizii greşite, instituţiile statului sifonează bani. Statul trebuie să oprească robinetul. Banii se duc pe agenţii naţionale care nu au nicio treabă, nu lucrează nimeni, dar primesc salarii pe acea economie subterană gestionată tot de stat”, a subliniat acesta.

Potrivit lui Andruş, printre măsurile solicitate autorităţilor se numără reducerea impozitului pe profit de la 3% la 1% şi reîntoarcerea capitolului pe masa monetară, respectiv limitarea cash-ului la forma veche. De asemenea, protestatarii solicită ca inputurile să fie exonerate de TVA.

„Se fac tot felul de maşinaţiuni pentru a ne denigra. La ora actuală avem peste 30.000 de fermieri în faliment. Am cerut ca inputurile să fie exonerate de TVA. Statul se foloseşte de banii noştri. Plătesc acciza la motorină ca să mi-o dea în jumate înapoi, plătesc TVA la inputuri şi la îngrăşăminte ca să-mi dea înapoi, prin întoarcere de TVA. Deci noi nu suntem sponsorii statului român. Repet, un stat eşuat trebuie să schimbe ceva. Suntem la limita exasperării şi nu mai putem duce acest joc. Dacă plugul nu ară, camionul nu cară, pâinea se gată. Nu sunt anarhist, nu vreau să provoc pe nimeni, dar noi nu ne mai putem continua activităţile. Oamenii ăştia nu stau de drag de şase-şapte zile în stradă. Au probleme mari”, a mai spus Dănuţ Andruş.

Pe de altă parte, reprezentanţii transportatorilor au prezentat lista de revendicări pentru acest sector. Aceştia cer tratament fiscal identic pentru public şi privat şi creşterea beneficiilor neimpozabile pentru angajaţii din transporturi, în cuantum de 265 lei; creşterea valorii zilnice acceptabile pentru masa angajaţilor delegaţi sau detaşaţi neimpozabilă, în valoare de 50 euro pe zi, care să se adauge la plafonul maxim de 87,5 euro pe zi, în limita căruia se poate acorda indemnizaţia; recuperarea unui procent din acciză direct de la pompă pentru toate firmele de transport rutier de mărfuri licenţiate; revenirea la sistemul RO-eTransport eSigiliu doar la mărfurile cu risc ridicat; revenirea la 5% la impozitul pe dividende şi eliminarea dublei impozitări CASS; revenirea la plafonul numerar la forma veche a legii şi să nu se instituie sancţiuni pentru transportatori pentru nerespectarea de către beneficiarul transportului a tuturor condiţiilor de declarare a mărfurilor cu risc ridicat.

„Imaginaţi-vă că în momentul în care intră în România, prin Vama din Siret sau dintr-o vamă din UE, un camion încărcat cu cereale, o benă, i se aplică un sigiliu, dar acel sigiliu nu funcţionează, nu este ermetic cum funcţionează pentru sticlă de apă. Se pot face anumite sisteme pe unde se descarcă o parte din cantitate şi la beneficiar ajunge numai cu 24 de tone. Sunt foarte multe camioane care intră în România cu cantitate de peste 40, deci undeva la 35-36 de tone din Ucraina, intră pe teritoriul României în zona de nord, descarcă într-un depozit diferenţa de marfă până la 24 tone şi cu acea cantitate de 20 de 24 tone se ajunge în Portul Constanţa. Diferenţa de la 36 tone la 24 tone rămâne la negru în România, cantitate care pune o presiune pe preţurile cerealelor româneşti. ANAF-ul trebuie să-şi asume, să cântărească camionul când a intrat pe teritoriul României cu 24 tone şi acel camion trebuie să ajungă în Portul Constanţa în controlul ANAF tot cu 24 tone. Dacă se intră în ţară cu 24 tone şi să iese din ţară cu 24 tone, nu avem nevoie de sigiliu”, a explicat reprezentantul transportatorilor la discuţiile de la Ministerul Finanţelor.

Reprezentanţii transportatorilor şi ai fermierilor au intrat duminică în a cincea zi de proteste, nemulţumiţi de rezultatul discuţiilor purtate cu autorităţile. Aceştia au mers la Ministerul Finanţelor, după ce sâmbătă au discutat cu oficiali din Ministerul Agriculturii, Ministerul Transporturilor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară. Protestatarii sunt nemulţumiţi de accizele mari la motorină, preţurile RCA, dar şi de schimbările legislative intrate în vigoare de la 1 ianuarie. Ei au plecat pe drumurile din ţară cu camioane şi tractoare, cu viteză redusă, îndreptându-se spre Bucureşti, iar traficul a fost blocat pe mai multe şosele inclusiv pe Şoseaua de centură a Capitalei.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...