Se apropie scadența: Pilonul 2 a făcut plăți de peste 2 miliarde de lei către beneficiari, dintre care aproape jumătate doar în 2023. Majoritatea au fost plăți unice

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au realizat un număr de cca. 153.000 de plăți către beneficiari (participanți și moștenitori), sumele fiind în valoare totală de peste 2 miliarde de lei în perioada 2008-2023. Aproape jumătate din această sumă (46%, adică 932 mil. RON) a fost plătită doar în 2023, arată calculele APAPR.
Gabriela Ţinteanu - lun, 15 ian. 2024, 09:16
Se apropie scadența: Pilonul 2 a făcut plăți de peste 2 miliarde de lei către beneficiari, dintre care aproape jumătate doar în 2023. Majoritatea au fost plăți unice

În 15 ani, fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au realizat un număr de cca. 153.000 de plăti către beneficiari (participanți și moștenitori), sumele fiind în valoare totală de peste 2 miliarde de lei în perioada 2008-2023. Aproape jumătate din această sumă (46%, adică 932 mil. RON) a fost plătită doar în 2023, arată calculele APAPR.

Atât valoarea cât și numărul plăților au cunoscut o creștere accelerată în ultimii ani sub impactul creșterii numărului persoanelor care îndeplineau condițiile de retragere a banilor, inclusiv ca o consecință a modificărilor legislative legate de drepturile persoanelor cu pensie de invaliditate.

Potrivit legislației în vigoare, Pilonul II face plăți către beneficiari în trei situații:

  • Când participantul obține decizia de pensionare pentru limită de vârstă din sistemul public;
  • Când participantul obține decizia de pensionare pentru invaliditate din sistemul public (indiferent de gradul de invaliditate);
  • În cazul nefericit al decesului participantului, situație în care activul acumulat de participant în contul personal din Pilonul II este plătit către moștenitorii săi legali sau testamentari.

De asemenea, legislația prevede două opțiuni, beneficiarii putând încasa banii din Pilonul II fie ca plată unică, fie ca plăți lunare egale, eșalonate pe durata a cel mult 5 ani (maxim 60 de plăți lunare egale).

Marea majoritate a celor care au beneficiat de plăți din Pilonul II a fost formată din cei pensionați pentru limită de vârstă, iar plata unică a fost modalitatea preferată de a primii banii.

Nu în ultimul rând, românii sunt din ce în ce mai mult conectați digital la contul lor personal de pensii private Pilon II. La finele anului 2023, circa 1.060.000 de participanți aveau cont online deschis pe portalul administratorului, pentru a-și putea verifica oricând valoarea acumulată, istoricul contribuțiilor și alte detalii de interes. Numărul acestora a crescut cu cca. 190.000 în cursul anului 2023, adică un plus de 21% față de 2022.

De asemenea, peste 870.000 de participanți la Pilonul II (cu 220.000 mai mulți decât în 2022, adică un plus de 34%) au solicitat administratorului să primească scrisoarea anuală de informare exclusiv în format electronic, pe e-mail, în locul scrisorii tipărite pe hârtie. Pentru mai multe informații despre apartenența la un fond de pensii, verificarea valorii contului personal sau despre scrisoarea anuală de informare, participanții la Pilonul II pot accesa www.proprietardepensie.ro .

 

Te-ar mai putea interesa și
Curtea de Conturi Europeană: Veniturile provenite din deşeurile de ambalaje din plastic nereciclate s-au ridicat în 2023 la 7,2 miliarde de euro
Curtea de Conturi Europeană: Veniturile provenite din deşeurile de ambalaje din plastic nereciclate s-au ridicat în 2023 ...
În 2023, veniturile provenite din deşeurile de ambalaje din plastic nereciclate s-au ridicat la 7,2 miliarde de euro, adică 4% din veniturile totale ale UE, dar această resursă proprie a UE s-a......
ALD Automotive și LeasePlan își continuă activitatea în România sub noul nume Ayvens
ALD Automotive și LeasePlan își continuă activitatea în România sub noul nume Ayvens
ALD Automotive și LeasePlan anunță că lansează în România noul brand global de mobilitate, Ayvens, care unește cele ...
Șocant! Prețul în piața de echilibrare de energie electrică din România a depășit azi 100.000 de lei/MWh
Șocant! Prețul în piața de echilibrare de energie electrică din România a depășit azi 100.000 de lei/MWh
102.142 de lei/MWh. Acesta a fost prețul din piața de echilibrare de energie electrică de la București, de azi, 16 septembrie, ...
Guvernul grec estimează că veniturile aduse de turism în 2024 ar putea ajunge la 22 de miliarde de euro
Guvernul grec estimează că veniturile aduse de turism în 2024 ar putea ajunge la 22 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să atingă anul acesta nivelul record de 22 de miliarde de euro (24,48 de miliarde ...