Boloş, despre cerealele ucrainene: Va fi introdus sigiliul electronic al mărfurilor

Măsurile care ţin de tranzitarea cerealelor ucrainene pe teritoriul României trebuie înăsprite, iar în acest sens va fi introdus sigiliul electronic al mărfurilor, a declarat duminică ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la finalul discuţiilor cu transportatorii şi fermierii.
AGERPRES - lun, 15 ian. 2024, 09:58
Boloş, despre cerealele ucrainene: Va fi introdus sigiliul electronic al mărfurilor

Acesta a fost întrebat dacă există siguranţa că nu rămân pe teritoriul României cereale ucrainene care tranzitează ţara noastră, scrie Agerpres.

„Acestea sunt măsuri care ţin de un mai bun management organizat la nivelul nostru (…), pentru că într-adevăr dumnealor s-au plâns pe bună dreptate. Aici le dăm dreptate pentru că trebuie noi să înăsprim toate aceste măsuri care ţin de tranzitarea României şi nu întâmplător introducem sigiliul electronic al mărfurilor. Sunt 2.000 de sigilii pe care avem în intenţie să le achiziţionăm şi care sper eu cu data de 1 iulie să le putem avea operaţionale”, a spus Boloş, la finalul discuţiilor cu transportatorii şi fermierii.

El a adăugat că toate aceste lucruri nu pot fi rezolvate peste noapte şi din punctul acesta de vedere are „înţelegere maximă” faţă de revendicările protestarilor.

În ceea ce priveşte informaţiile potrivit cărora se vinde la negru grâu ucrainean pe piaţa din România, Boloş a transmis că împreună cu Ministerul Transporturilor „va trebui să fim mult mai vigilenţi”.

„În momentul de faţă acestea sunt informaţii pe care le avem şi noi din discuţiile cu dumnealor. Sigur, aici organele statului, noi prin Autoritatea Vamală română şi apoi cântărirea aceea care se face la intrarea şi ieşirea din ţară, împreună cu Ministerul Transporturilor, va trebui să fim mult mai vigilenţi în a avea măsuri. (…) Din discuţiile cu dumnealor spuneau că există modalităţi prin care, deşi noi aplicăm sigiliul mărfii, prin trapele care se deschid se poate descărca o cantitate semnificativă de material şi s-ar reduce cantitatea de marfă transportată, dar acestea sunt lucruri pe care noi împreună cu Autoritatea Vamală română le vom verifica în următoarea perioadă şi vom stabili măsuri concrete pentru a-i sprijini”, a mai spus Boloş.

Şeful de la Finanţe a adăugat că va veni cu un pachet de măsuri atât pe partea de simplificare a procedurilor la trecerea punctelor de frontieră, cât şi în ceea ce priveşte înăsprirea măsurilor pentru tranzitul mărfurilor.

„Deocamdată am avut discuţia cu Autoritatea Vamală Română din perspectiva procedurilor simplificate pentru trecerea punctelor de frontieră şi să-i sprijinim la reducerea timpilor de aşteptare în vamă. Aici parteneriatul este comun cu Ministerul Transporturilor şi cu celelalte organe competente şi sigur, aici o să venim cu un pachet de măsuri care priveşte atât partea de simplificare a procedurilor, cât şi înăsprirea măsurilor pentru tranzitul mărfurilor, dar trebuie să ţinem cont că până la sigiliul electronic al mărfurilor tot vom avea aceste uşoare dificultăţi pentru a rezolva problemele dumnealor”, a mai spus ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

Protestele transportatorilor şi fermierilor vor continua după ce negocierile de duminică de la Ministerul Finanţelor s-au încheiat fără rezultat.

„Nu s-a ajuns la niciun acord, nu s-au găsit soluţii. Protestul va continua până când autorităţile vor înţelege că neputinţa lor de a gestiona o ţară este reală. Totul se motivează pe Comisia Europeană, PNRR”, a spus Dănuţ Andruş, reprezentantul fermierilor la discuţii.

Transportatorii şi fermierii au demarat miercuri o serie de proteste, nemulţumiţi de accizele mari la motorină, preţurile RCA, dar şi de schimbările legislative intrate în vigoare de la 1 ianuarie. Aceştia au plecat pe drumurile din ţară cu camioane şi tractoare, cu viteză redusă, îndreptându-se spre Bucureşti, iar traficul a fost blocat pe mai multe şosele inclusiv pe Şoseaua de centură a Capitalei.

Premierul Marcel Ciolacu va avea luni dimineaţa o întâlnire de lucru cu vicepremierul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, a anunţat Biroul de presă al Guvernului.

 

Te-ar mai putea interesa și
Câte reclamații a primit ANPC la adresa dezvoltatorului Nordis în decurs de doi ani
Câte reclamații a primit ANPC la adresa dezvoltatorului Nordis în decurs de doi ani
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) spune că a primit opt reclamații la adresa dezvoltatorului imobiliar Nordis în doi ani și că a desfășurat controale. Mai multe......
CFR Călători anunță că biletele pentru 13 și 14 decembrie se vor vinde începând cu 2 decembrie
CFR Călători anunță că biletele pentru 13 și 14 decembrie se vor vinde începând cu 2 decembrie
Emiterea legitimaţiilor de călătorie pentru trenurile din datele de 13, 14 decembrie 2024, precum şi pentru cele din ...
Ungaria a depăşit România la rezerve de aur pentru prima dată în istorie, după o achiziţie uriaşă. A cumpărat 14,5 tone în septembrie
Ungaria a depăşit România la rezerve de aur pentru prima dată în istorie, după o achiziţie uriaşă. A cumpărat 14,5 ...
Banca Naţională a Ungariei a achiziţionat 14,5 tone de aur la finalul lunii septembrie a acestui an, fiind pentru prima ...
Fermierii din sectorul agricol și pomicol nu mai pot depune cereri de finanțare pentru înființarea grupurilor de producători. Suma solicitată este cu 6,3 milioane de euro mai mare decât alocarea financiară
Fermierii din sectorul agricol și pomicol nu mai pot depune cereri de finanțare pentru înființarea grupurilor de producători. ...
Sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru DR-33 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol ...