În perspectiva alegerilor legislative ce vor avea loc în acest an, sondajul YouGov arată că laburiştii vor obţine 385 de locuri în parlament, în timp ce conservatorii vor păstra doar 169, pierzând mai multe locuri decât au făcut-o la scrutinul parlamentar din 1997, scrie Agerpres.
Ancheta sociologică YouGov a fost realizată pe un eşantion de 14.000 de persoane.
Sondaje recente au arătat că Partidul Conservator este cotat cu şansa a doua, cu cel puţin 10 puncte procentuale în urma Partidului Laburist. Un sondaj YouGov publicat în noiembrie indica un avans de 19 puncte procentuale al laburiştilor în faţa conservatorilor.
Întrebat despre cea mai recentă previziune privind o înfrângere electorală severă, ministrul apărării britanic Grant Shapps a spus că partidul său are un plan care îl va ajuta să-şi sporească numărul de susţinători.
”Avem un plan, lucrăm la el. Oamenii vor începe să vadă beneficiile acestui lucru. Iată de ce cred că vom aştepta până la alegeri mai degrabă decât să ne bazăm pe sondaje”, a declarat el luni pentru postul de televiziune Sky News on Monday.