Aeroportul Braşov a trecut la programul prelungit de 16 ore. Numărul de zboruri a rămas neschimbat

Aeroportul Braşov a trecut, începând de luni, la un program de 16 ore, în intervalul 7,00 şi 23,00, perioada în care pot fi operate zboruri fiind extinsă cu 4 ore, păstrându-se însă numărul de zboruri de la sfârşitul anului trecut.
AGERPRES - lun, 15 ian. 2024, 14:02
Aeroportul Braşov a trecut la programul prelungit de 16 ore. Numărul de zboruri a rămas neschimbat

Directorul interimar la Aeroportului Braşov, Constantin Albu, a precizat pentru AGERPRES că, în prezent, cursele regulate – în număr de cinci – sunt operate între orele 11,25 şi 14,30, de compania Wizz Air, pe destinaţiile Londra (3) şi Dorthmund (2).

În restul intervalului de timp, de pe aeroportul braşovean pot avea loc zboruri de aviaţie generale, care pot fi anunţate cu cel puţin 48 de ore înainte, însă, în prezent, nu există nicio solicitare pentru vreo cursă charter, de genul celor programate în perioadele de vacanţe.

Totodată, odată cu prelungirea programului, conducerea aeroportului a reuşit să completeze şi personalul necesar cu pompieri, agenţi de salvare şi şoferi, precum şi cu agenţi pentru securitate aeroportuară.

ROMATSA şi-a reconfirmat acordul privind extinderea programului Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav de la 12 la 16 ore, în urma solicitării Consiliului Judeţean Braşov şi a conducerii instituţiei aeroportuare, la sfârşitul lunii noiembrie, iar, ulterior, Autoritatea Aeronautică Română a aprobat această schimbare şi a emis, în data de 11 ianuarie, documentul privind Condiţiile de Certificare a aeroportului braşovean.

Te-ar mai putea interesa și
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Prețul gazelor naturale a crescut din nou pe piața spot de la București, pe fondul vremii reci și a reducerii volumelor din depozite. Volumele tranzacționate la preț mare sunt și ele în......
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei garanţii de securitate
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei ...
Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat că Washingtonul a fost clar că se aşteaptă "ca ...
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 kWh, de la 1 aprilie – nouă opțiune pe masă după eliminarea plafonării prețurilor
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 ...
O propunere de protejare a consumatorilor casnici de energie electrică după data de 1 aprilie, moment de la care nu se ...
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa ...