„Protestatarul”, omul anului 2011

Editorii revistei Time au desemnat "Protestatarul" ca fiind cea mai importantă persoană a anului 2011.
Economica.net - mie, 14 dec. 2011, 20:00

Acest titlu este, în primul rând, un real omagiu celor care au avut curajul să conteste, chiar şi cu preţul vieţii, regimurile dictatoriale de decenii din mai multe ţări din Orientul Mijlociu şi Africa şi chiar au reuşit să le alunge, prin ampla mişcare populară de protest, numită simbolic „Primăvara arabă”. Mişcarea a început în Tunisia, s-a extins în alte ţări arabe, iar acum continuă în Siria.

Pe alte continente, oamenii au ieşit în stradă, protestând astfel faţă de măsurile de austeritate impuse de guvernele lor, faţă de sărăcie şi lipsa locurilor de muncă. Aşa s-a întâmplat în Grecia, ajunsă aproape de faliment şi în alte ţări europene, până în Statele Unite, unde americanii au făcut mişcarea Occupy Wall Street, arătându-i cu degetul pe cei care au dus la declanşarea crizei economico-financiare în urmă cu 3 ani.

Ruşii protestează şi ei, dar faţă de pofta de putere a premierului rus, Vladimir Putin, care se pregăteşte să revină în fotoliul de la Kremlin, anul viitor.

Protestatarul” a fost ales omul anului, „pentru că a captat şi subliniat un sentiment mondial, cel al speranţei pentru o schimbare, a dat jos guverne şi idei preconcepute, a combinat cele mai vechi tehnici cu cele mai moderne tehnologii pentru a pune în lumină demnitatea umană şi a îndreptat planeta spre un secol XXI mai democratic, deşi, uneori, mai periculos„, explică editorii Revistei Time.

Aceşti oameni au schimbat deja istoria şi vor schimba istoria în viitor„, a declarat Rick Stenel, redactorul-şef al săptămânalului, anunţând pe postul de televiziune NBC alegerea revistei Time pentru 2011.

Desemnarea „Persoanei anului” este o tradiţie instituită de editorii revistei Time în 1927. Printre finaliştii din acest an s-au aflat Kate Middleton, soţia prinţului William, dar şi amiralul William McRaven, care a coordonat operaţiunea militară ce a condus la uciderea teroristului Ben Laden în luna mai, în Pakistan.

Anul trecut, titlul de „Persoana anului” a revenit tânărului fondator al reţelei de socializare Facebook, Mark Zuckerberg, iar în 2009 – lui Ben Bernanke, preşedintele Băncii Centrale Americane.

Te-ar mai putea interesa și
Scumpirile continuă – Preţurile producţiei industriale în UE au crescut în noiembrie
Scumpirile continuă – Preţurile producţiei industriale în UE au crescut în noiembrie
Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în noiembrie 2024, comparativ cu luna anterioară, o creştere de 1,7% în Uniunea Europeană (UE) şi un avans de 1,6% în......
Franţa cere Comisiei Europene să acţioneze împotriva ingerinţelor lui Elon Musk
Franţa cere Comisiei Europene să acţioneze împotriva ingerinţelor lui Elon Musk
Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Noel Barrot, a cerut miercuri Comisiei Europene să acţioneze "cu cea mai mare fermitate" ...
Wizz Air reia zborurile din România spre Israel
Wizz Air reia zborurile din România spre Israel
Wizz Air a anunțat că reia zborurile din România spre Israel, după ce au fost suspendate în octombrie pe fondul conflictului ...
Azi, Stephane Sejourne, vicepreședinte al CE, se va întâlni cu Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan
Azi, Stephane Sejourne, vicepreședinte al CE, se va întâlni cu Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan
Stéphane Séjourné, vicepreședinte executiv al CE, responsabil de strategia industrială, se va întâlni azi la București ...