Primarul general Sorin Oprescu a convocat comandamentul de iarnă

Primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, a convocat joi comandamentul de iarnă pentru a se asigura că operatorii de deszăpezire sunt pregătiţi de intervenţie, având în vedere avertizările meteo de ninsori începând de vineri seara.
Economica.net - joi, 23 ian. 2014, 20:57
Primarul general Sorin Oprescu a convocat comandamentul de iarnă

Edilul şef le-a cerut operatorilor de salubrizare din toate sectoarele capitalei să acţioneze cu prioritate în eliminarea depozitelor necontrolate de deşeuri, să cureţe grătarele şi gurile de canal şi să îşi verifice parcul auto, utilajele de
deszăpezire, precum şi stocurile de materiale antiderapante, informează un comunicat transmis de PMB.

Potrivit sursei citate, operatorii de salubrizare au obligaţia, în cazul în care se înregistrează căderi de zăpadă, să degajeze intrările în şcoli, grădiniţe, spitale şi instituţii de interes public şi, dacă este necesar, să aplice tratamente cu materiale antiderapante pe toate arterele principale şi secundare, cu prioritate în rampe, pante şi poduri.

De asemenea, edilul şef le-a solicitat reprezentanţilor Administraţiei Străzilor să semnalizeze lucrările în desfăşurare, să verifice semafoarele şi să accelereze finalizarea lucrărilor în curs, astfel încât să existe cât mai puţine şantiere în
lucru.

Totodată, RADET are obligaţia să verifice toate punctele termice pentru a preveni apariţia unor eventuale avarii care ar putea afecta furnizarea agentului termic către bucureşteni, precizează PMB.

Sorin Oprescu le-a cerut reprezentanţilor RATB să verifice utilajele de degajare a liniilor de tramvai şi să-şi pregătească stocurile de materiale antiderapante, astfel încât să poată curăţa în timp cât mai scurt staţiile şi refugiile.

Nu în ultimul rând, primarul general le-a solicitat reprezentanţilor ALPAB ca, în cazul in care ninge, intrările
şi aleile din parcuri să fie degajate.

PMB precizează că Direcţia de Asistenţă Socială are pregătite adăposturile sociale pentru găzduirea oamenilor străzii, are asigurat stocul de pături, haine şi încălţăminte pentru aceştia şi sunt pregătite unităţile mobile care vor oferi ceai şi mâncare caldă celor fără adăpost, atunci când vremea va fi deosebit de rece.

Conform raportării operatorilor de salubrizare din toate sectoarele capitalei, sunt 455 de utilaje pregătite şi un total de materiale antiderapante de 20.621 tone de clorură de sodiu, 4.673 tone de alte materiale (clorură de calciu şi eco-taw) şi 75 de tone de nisip.

La şedinţa comandamentului de iarnă au participat reprezentanţi ai direcţiilor de specialitate din cadrul Primăriei Capitalei, ai operatorilor de salubrizare, precum şi reprezentanţi ai RATB, RADET, ApaNova, Enel, ALPAB, Administraţia Străzilor, DGASMB, Administraţia Spitalelor, Poliţia Locală, Luxten etc.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o informare meteo referitoare la ninsori viscolite şi răcire accentuată a vremii începând de vineri seara şi până duminică la prânz. Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 ianuarie ora 18,00 – 26 ianuarie ora 12,00 va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă în Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Dobrogei, în sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei în Banat, în sudul Dobrogei, iar la începutul intervalului şi în sudul Olteniei. Vremea se va răci, mai ales în estul şi sud-estul ţării, unde va deveni geroasă în cursul nopţilor şi dimineţilor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ar veni în această ţară, în pofida mandatului de arestare emis......
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...