Viktor Orban propune acordarea ajutorului financiar pentru Ucraina numai pe bază anuală şi în afara bugetului UE

Premierul ungar Viktor Orban, care blochează un ajutor financiar european de 50 de miliarde de euro pe patru ani pentru Ucraina, a cerut joi explicit ca acest ajutor să fie acordat în afara bugetului UE şi să fie revizuit anual, relatează France Presse.
AGERPRES - joi, 18 ian. 2024, 14:47
Viktor Orban propune acordarea ajutorului financiar pentru Ucraina numai pe bază anuală şi în afara bugetului UE

„Dacă dorim să susţinem Ucraina, atunci să o facem în afara bugetului UE şi pe o bază anuală! Este singura poziţie democratică sustenabilă cu cinci luni înaintea alegerilor” europarlamentare, a menţionat Orban într-o postare pe reţeaua socială X, scrie Agerpres.

El şi-a clarificat astfel poziţia, după ce marţi se declarase dispus să susţină Kievul, dar „fără ca aceasta să dăuneze bugetului comun” al UE.

Premierul ungar a renunţat în decembrie în Consiliul European la veto-ul său faţă de lansarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, în schimb a blocat un ajutor financiar al UE pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro pentru următorii patru ani, decizie luată în contextul tensiunilor Budapestei cu Kievul asupra drepturilor minorităţii maghiare din regiunea Transcarpatia şi blocării de către Comisia Europeană a fondurilor europene ce revin Ungariei, al cărei guvern este acuzat de Bruxelles că încalcă statul de drept.

Comisia Europeană a deblocat înaintea summitului din decembrie 10,2 miliarde de euro din fondurile de coeziune pentru Ungaria, plus 920 de milioane de euro din planul european REPowerEU, dar alte fonduri europene (de coeziune şi pentru planul de redresare post-pandemie) de peste 21 de miliarde de euro rămân în continuare îngheţate.

În acest timp, Viktor Orban cere deblocarea tuturor fondurilor europene, despre care afirmă că i-au fost retrase ţării sale abuziv din motive politice de către Comisia Europeană care dezaprobă opoziţia guvernului ungar faţă de migraţia ilegală sau faţă de mişcarea LGBT.

În timp ce continuă discuţiile cu Budapesta pentru deblocarea veto-ului faţă de ajutorul pentru Ucraina înaintea unui nou summit european programat pentru 1 februarie, Comisia Europeană caută soluţii alternative, cum ar fi contractarea unui împrumut de 20 de miliarde de euro şi oferirea acestei sume Ucrainei. Ungaria se opune şi acestei scheme de împrumut, care seamănă cu cea de finanţare a planului european de relansare post-pandemie, avertizând că în final tot statele UE vor trebui să achite acest credit mai târziu prin propriile lor contribuţii la bugetul comunitar.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş, a anunţat Nicuşor......
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...