Ungaria este departe de a ajunge la un acord cu UE în privinţa ajutorului pentru Ucraina – oficial al Guvernului Orban

Ungaria este departe de a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană în privinţa ajutorului pentru Ucraina, a declarat joi şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, în contextul în care UE încearcă să obţină un acord asupra unui nou pachet de asistenţă financiară pentru Kiev, relatează Reuters ş MTI.
AGERPRES - joi, 18 ian. 2024, 14:54
Ungaria este departe de a ajunge la un acord cu UE în privinţa ajutorului pentru Ucraina - oficial al Guvernului Orban

Gergely Gulyas a făcut aceste remarci după ce miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, în plenul Parlamentului European la Strasbourg, că este „încrezătoare” că toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene vor găsi o soluţie pentru a furniza fonduri Ucrainei, o chestiune blocată în prezent de rezistenţa Ungariei, scrie Agerpres.

Ungaria este în discuţii cu Comisia, dar nu este sigur că se va ajunge la un acord, iar dacă nu se va reuşi, celelalte 26 de state membre ale UE ar putea găsi o soluţie fără Ungaria, a precizat joi şeful de cabinet al lui Orban.

Furnizarea ajutorului prin intermediul a 26 de acorduri bilaterale reprezintă o opţiune care a fost adusă în discuţie, dar este mai complicată şi mai costisitoare decât din bugetul central şi ar putea afecta unitatea UE, menţionează Reuters.

Gergely Gulyas a mai explicat că preşedinta Comisiei Europene a condiţionat deblocarea de noi fonduri ale UE pentru Ungaria de modificări în problemele privind comunitatea LGBTI şi migraţia, încercând astfel să pună presiune pe Budapesta.

El a precizat că alegătorii unguri şi-au exprimat clar opinia în legătură cu aceste două probleme şi a dat asigurări că guvernul său este dispus să ajungă la un acord în chestiuni „care nu sunt dăunătoare”, dar în privinţa celor în care cetăţenii unguri şi-au făcut cunoscută poziţia acest lucru ar fi „antidemocratic şi inacceptabil”, a consemnat MTI.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...