Rusia anunţă că Ucraina a bombardat cu o dronă un depozit petrolier din regiunea Briansk

Un depozit petrolier ardea vineri dimineaţă în regiunea rusă Briansk, frontalieră cu Ucraina, în urma unui atac cu drone ucrainean, au anunţat autorităţile locale ruse, transmit AFP şi Reuters.
AGERPRES - vin, 19 ian. 2024, 10:30
Rusia anunţă că Ucraina a bombardat cu o dronă un depozit petrolier din regiunea Briansk

”Terorişti ucraineni au încercat să atace infrastructurile de pe teritoriul oraşului Klinţî cu ajutorul unei drone”, a afirmat guvernatorul regional Aleksandr Bogomaz pe aplicaţia de mesagerie Telegram, scrie Agerpres.

Potrivit oficialităţii ruse, drona a fost ”neutralizată” de apărarea antiaeriană rusă, dar în momentul interceptării sale ”a eliberat o muniţie” asupra depozitului petrolier din Klinţî, oraş cu 60.000 de locuitori situat la aproximativ 70 de kilometri de graniţa cu Ucraina.

Bogomaz a precizat că atacul nu s-a soldat cu victime, dar a fost urmat de un incendiu pentru stingerea căruia a fost nevoie de 13 autospeciale ale Serviciului de pompieri local.

În cursul dimineţii de vineri, Ministerul Apărării rus a declarat că a distrus o dronă ucraineană în regiunea Briansk, fără a preciza locul exact.

Autorităţile din Briansk raportează cu regularitate atacuri cu drone efectuate dinspre Ucraina.

În 24 februarie 2022, Rusia a lansat o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei, susţinând că efectuează o ”operaţiune militară specială de denazificare” în ţara vecină şi de protejare a comunităţii rusofone.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor climatice pentru ţările în curs de dezvoltare la 250 de miliarde de......
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...