Alertă! Concentraţiile de CO2 din acest an ameninţă limita de 1,5 grade Celsius din Acordul de la Paris – studiu

Creşterea concentraţiilor de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă din acest an riscă să depăşească nivelurile compatibile cu traiectoriile de încălzire a climei necesare pentru respectarea limitei de 1,5 grade Celsius prevăzută în Acordul de la Paris, conform unui studiu al Serviciului Meteorologic Britanic (Met Office), care se bazează pe date prelevate de la o staţie de referinţă din Hawaii, transmite vineri AFP.
AGERPRES - vin, 19 ian. 2024, 12:02
Alertă! Concentraţiile de CO2 din acest an ameninţă limita de 1,5 grade Celsius din Acordul de la Paris - studiu

Acordul de la Paris din 2015 prevede menţinerea creşterii temperaturii medii globale mult sub pragul de 2 grade Celsius comparativ cu nivelurile preindustriale şi continuarea eforturilor de a limita această creştere a temperaturii la 1,5 grade Celsius, scrie Agerpres.

Însă cea mai ambiţioasă limită – o temperatură medie pe o perioadă de cel puţin 20 de ani – este considerată de către experţi din ce în ce mai greu de menţinut.

„Creşterea estimată a concentraţiilor de dioxid de carbon din atmosferă pentru acest an este mult peste cele trei scenarii compatibile cu limita de 1,5 grade Celsius evidenţiată în raportul GIEC”, a rezumat Richard Betts, cercetător la Met Office, cu referire la Grupul interguvernamental de experţi asupra evoluţiei climei al ONU (GIEC după denumirea în limba franceză, respectiv IPCC conform abrevierii din limba engleză).

Autorii studiului dat publicităţii vineri s-au bazat pe trei scenarii de la GIEC care ar face posibilă respectarea celei mai ambiţioase limite prevăzute în Acordul de la Paris.

Concluziile lor se bazează pe previziunile unei creşteri „relativ semnificative” a CO2 la staţia Mauna Loa din Hawaii, considerată un bun indicator al tendinţei la nivel mondial.

Oamenii de ştiinţă au dorit, de asemenea, să analizeze evoluţiile prevăzute pentru acest an, fără a ţine cont de fenomenul meteorologic actual El Nino, asociat cu o creştere a temperaturilor globale şi care afectează negativ rezervoarele de carbon precum pădurile tropicale.

„Chiar dacă lăsăm deoparte efectele temporare ale El Nino, constatăm că emisiile de origine umană vor conduce la creşterea CO2 în 2024 până la limita absolută a traiectoriilor pentru a respecta pragul de 1,5 grade Celsius”, a subliniat Richard Betts.

Clima actuală indică deja o încălzire de aproximativ 1,2 grade Celsius sau 1,3 grade Celsius comparativ cu perioada 1850-1900. Iar la rata actuală a emisiilor, GIEC estimează că există o şansă din două ca pragul de 1,5 grade Celsius să fie atins, în medie, în perioada 2030-2035.

„Pentru a menţine încălzirea sub 1,5 grade Celsius, acumularea de CO2 va trebui să încetinească substanţial în următorii ani şi să se oprească până la jumătatea secolului. Previziunea pentru 2024 nu indică însă o astfel de încetinire”, a avertizat Richard Betts.

„Pare foarte puţin probabil că vom reuşi să limităm încălzirea la 1,5 grade Celsius. Tehnic vorbind însă, am putea ajunge acolo dacă emisiile ar fi reduse drastic de acum înainte”, a declarat el pentru AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...