Fermierii şi transportatorii doljeni și-au continuat protestul la Craiova. Cerealcom, una dintre cele mai mari companii agricole din țară, s-a alăturat acțiunii

Fermierii şi transportatorii din judeţul Dolj au continuat, sâmbătă, protestul la Craiova, pe DN56 Bucureşti-Craiova, de la bifurcaţia către centura de sud a oraşului până la cea de pe centura nord, care duce către Fabrica de Avioane, transmite Agerpres.
AGERPRES - sâm, 20 ian. 2024, 14:23
Fermierii şi transportatorii doljeni și-au continuat protestul la Craiova. Cerealcom, una dintre cele mai mari companii agricole din țară, s-a alăturat acțiunii

Ei s-au deplasat cu zeci de utilaje agricole şi autoturisme pe respectivul sector de drum pe care au acces să protesteze, în urma unei decizii a Prefecturii Dolj din această săptămână.

Fermierii spun că nu vor renunţa la proteste până când Guvernul nu le va soluţiona cererile.

„Punctul nostru de întâlnire este DN 56, între Craiova şi Pieleşti, la sensul giratoriu de la Peco Smart. Nu cedăm până când cererile noastre nu vor fi soluţionate, altminteri ne vor îngropa, vor îngropa agricultura românească, aşa cum au făcut şi cu industria şi odată cu noi vor îngropa toată România. Începând de azi se va alătura protestului nostru şi domnul Mihai Anghel de la Cerealcom Dolj, deci vom fi tot mai mulţi”, a declarat pentru AGERPRES unul dintre fermierii participanţi cu utilaje la protestul de la Craiova.

Directorul general al Cerealcom, Mihai Anghel, a declarat pentru AGERPRES că trebuie să înceteze atitudinea de desconsiderare pe care guvernanţii le-au arătat-o fermierilor în ultimii 30 de ani, o categorie importantă a ţării, care solicită doar intrarea în normalitate pentru a putea să îşi desfăşoare în continuare activitatea.

„Sunt şi eu fermier, ne confruntăm cu toţii cu aceleaşi probleme şi trebuie să fim într-o voce comună, ceea ce din păcate nu am reuşit să fim până acum. Trebuie să înceteze atitudinea de desconsiderare pe care guvernanţii au arătat-o în ultimii 30 de ani fermierilor, o categorie importantă a ţării, dar care îşi desfăşoară activitatea cu mare dificultate. Fermierii nu solicită nimic extraordinar. Solicită doar intrarea în normalitate pentru a putea să îşi desfăşoare în continuare activitatea. Guvernul trebuie să pună pe masă soluţii, alternative normale, rezonabile, cu respect atât faţă de ţară, cât şi faţă de cei care lucrează în agricultură. Cred că un mare câştig al acestor manifestări este că vor conştientiza că fermierii reprezintă ceva pentru România şi trebuie ascultaţi. E nevoie să fim solidari şi să luptăm împreună pentru a putea exista în continuare”, a spus Mihai Anghel.

Grupul Cerealcom se află în primii trei producători şi în primii cinci traderi de cereale din România.

Fermierii spun că nu vor renunţa la proteste până când Guvernul nu le va soluţiona revendicările legate de reducerea RCA, majorarea subvenţiei pe suprafaţă, compensarea pierderilor cauzate de perturbarea majoră a pieţei cerealelor în urma importului cerealelor ieftine din Ucraina, subvenţii de 3 euro/tonă depozitată/lună, pentru perioada septembrie 2023-februarie 2024, aferente pierderilor cauzate de volatilitatea preţurilor de comercializare a cerealelor şi oleaginoaselor în anul agricol 2023, dar şi linii de creditare avantajoase, cu garanţii guvernamentale, pentru antreprenorii din agricultură, până cel târziu la finalul lunii ianuarie, care să permită fermierilor continuarea activităţii în anul curent – lansarea operaţională a Creditului Agricol şi Creditul Fermierului.

O altă propunere vizează continuarea programelor Agro IMM Invest şi Rural Invest prin creşterea plafoanelor de garantare şi a plafonului de ajutor de stat anual aferent fiecărui agent economic din sectorul agricol, în cadrul creditării cu garanţie FGCR, precum şi extinderea bazei de creditare a fermierilor cu risc bancar B şi C, plata cheltuielilor privind compensarea parţială a costurilor energiei utilizate pentru irigarea suprafeţelor agricole în baza contractelor multianuale/sezoniere pentru întreg anul 2023 şi bugetarea integrală a plăţilor parţiale pentru anul 2024 privind asigurarea consumului de energie electrică necesar irigării terenurilor agricole etc.

Fermierii mai cer ca toţi participanţii paşnici la proteste să nu fie supuşi unor controale suplimentare, unor acţiuni abuzive de ridicare a permiselor de conducere sau să le fie date amenzi.

Te-ar mai putea interesa și
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Volkswagen și reprezentanții muncitorilor au făcut progrese în unele domenii după aproximativ 50 de ore de discuții privind închiderea fabricilor germane și reducerile salariale, dar rămân......
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
O ofertă de la un constructor din România a fost depusă, astăzi, pentru contractul de aproximativ 6,4 miliarde lei privind ...
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
Piața chiriilor în 2024. Cele mai mari chirii, două vile din București, pentru care se cer 12.000 euro/lună
În 2024, prețul chiriilor a crescut cu 15% față de anul precedent, conform raportului anual realizat de Storia – platforma ...
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
Articolul 101 din Codul fiscal a neconstituţional, a decis CCR joi, 19 decembrie. Articolul 101 prevede cotele de impozitare ...