Justiţia newyorkeză a decis restituirea a două desene ale pictorului austriac Egon Schiele, furate de naziști și aflate acum în posesia unor muzee americane

Justiţia newyorkeză a anunţat vineri restituirea a două desene ale artistului austriac Egon Schiele (1890-1918), care fuseseră furate de Germania nazistă şi expuse ulterior în muzee din Statele Unite, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 20 ian. 2024, 15:56
Justiţia newyorkeză a decis restituirea a două desene ale pictorului austriac Egon Schiele, furate de naziști și aflate acum în posesia unor muzee americane

„Fată cu părul negru” (1911), un desen în creion deţinut de Allen Memorial Art Museum al Unviersităţii Oberlin din Ohio şi evaluat la 1,5 milioane de dolari, şi „Portret de bărbat” (1917), aflat la Carnegie Museum of Art din Pittsburgh şi evaluat la un milion de dolari, au fost restituite moştenitorilor lui Fritz Grünbaum, un colecţionar de artă şi artist de cabaret evreu din Austria, ucis de nazişti.

„Aceasta este o victorie pentru justiţie şi pentru memoria unui artist curajos, colecţionar de artă şi opozant al fascismului”, a declarat într-un comunicat al parchetului din Manhattan Timothy Reif, un membru al familiei lui Fritz Grünbaum, ucis la Dachau în 1941.

La 20 septembrie anul trecut, parchetul statului New York pentru districtul Manhattan, condus de procurorul Alvin Bragg, a anunţat că Muzeul de Artă Modernă din New York (MoMA), Morgan Library din New York, Muzeul de Artă din Santa Barbara (California), colecţia Ronald Lauder şi trustul Vally Sabarsky au restituit şapte opere ale expresionistului austriac Egon Schiele.

O a opta operă a fost returnată direct familiei Grünbaum de către colecţionarul Michael Lesh în luna octombrie, a precizat Bragg într-un comunicat.

Şase desene, inclusiv acuarele, au fost vândute la licitaţie în luna noiembrie de către Christie’s la New York.

Procurorul Bragg s-a declarat încântat de faptul că parchetul său – care luptă de ani de zile împotriva furtului şi traficului de opere de artă din lumea întreagă – a reuşit în doar câteva luni să „restituie zece piese furate de nazişti” de la Fritz Grünbaum în Austria în 1938 şi vândute apoi pentru a finanţa o parte din maşinăria de război germană.

Moştenitorii lui Grünbaum, un mare colecţionar de artă, se luptă în instanţă de zeci de ani pentru a reintra în posesia operelor din colecţia sa, în special a desenelor lui Schiele.

Grünbaum a fost forţat să semneze o împuternicire în favoarea soţiei sale, Elisabeth. Aceasta a fost apoi forţată să predea întreaga colecţie naziştilor, înainte de a fi deportată şi ucisă în lagărul de concentrare Malîi Trosteneţ de lângă Minsk, în Belarus.

Moştenitorii au eşuat de mai multe ori în instanţă în Statele Unite, însă după adoptarea de către Congres a Legii „Hear” în 2016, au obţinut câştig de cauză la New York pentru două prime lucrări restituite în 2018.

Sursa foto: Cleveland.com

Te-ar mai putea interesa și
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni europene
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni ...
Ministerul rus de Externe a anunţat sâmbătă că a răspuns noului pachet de sancţiuni ale Uniunii Europene extinzând semnificativ lista oficialilor UE şi ai statelor membre care au......
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat documentele de finanţare pentru ...
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...