Occidentul ar putea pierde 288 de miliarde de dolari confiscând active ruse pentru a ajuta la reconstrucţia Ucrainei

Confiscarea de active ruse pentru a ajuta la reconstrucţia Ucrainei ar putea face ca Occidentul să piardă echivalentul a cel puţin 288 de miliarde de dolari, dacă Moscova ia măsuri similare ca represalii, a calculat duminică agenţia rusă de presă RIA, citată de Reuters.
AGERPRES - Dum, 21 ian. 2024, 15:51
Occidentul ar putea pierde 288 de miliarde de dolari confiscând active ruse pentru a ajuta la reconstrucţia Ucrainei

Oficiali americani şi britanici pledează de câteva luni pentru eforturi de a confisca active ruse imobilizate în Belgia şi diferite oraşe din Europa cu scopul de a contribui la reconstrucţia din Ucraina, sperând ca liderii G-7 să convină asupra unei declaraţii ferme de intenţie în acest sens la reuniunea de la sfârşitul lui februarie, ce va coincide cu împlinirea a doi ani de la invazia rusă din Ucraina, au declarat surse pentru Reuters la finele lui decembrie.

Kremlinul afirmă că Moscova are la rândul său o listă cu active americane, europene şi altele care ar putea fi confiscate.

Potrivit datelor RIA care nu au putut fi verificate, UE, G7, Australia şi Elveţia aveau la finele lui 2022 investiţii în economia rusă în valoare totală de 288 de miliarde de dolari.

Din aceştia, ţările UE aveau active de 223,3 miliarde, mare parte deţinute formal de Cipru – 98,3 miliarde, dar şi de Olanda – 50,1 miliarde – şi Germania – 17,3 miliarde dolari.

Aceleaşi date mai arată că SUA aveau la sfârşitul lui 2022 în Rusia active în valoare de 9,6 miliarde de dolari, iar Japonia – 4,6 miliarde.

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ca acesta să preia conducerea PNL, arătând, însă, că "decizia va fi......
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...