Numărul turiştilor din Deltă a scăzut cu circa 40% anul trecut faţă de 2022

Numărul turiştilor din Delta Dunării a scăzut anul trecut cu cel puţin 40% faţă de cel din anul precedent, pe fondul războiului din Ucraina, însă operatorii turistici sunt optimişti în ceea ce priveşte previziunile pentru acest an.
AGERPRES - lun, 22 ian. 2024, 11:39
Numărul turiştilor din Deltă a scăzut cu circa 40% anul trecut faţă de 2022

Cea mai mare scădere a numărului turiştilor, de 65%, au înregistrat-o pensiunile de pe braţul Chilia al Dunării, graniţa româno-ucraineană, iar cel mai mic declin a fost observat în zona de uscat a rezervaţiei, în locuri în care se ajunge cu autoturismul.

„Din nefericire, gestionarea zic eu greşită de către Guvern a mesajelor transmise (privind războiul din Ucraina, n.red.) a afectat grav turismul din Deltă şi pot vorbi despre o scădere a nopţilor de cazare pe judeţ în medie cu 40%. Mai mult au fost afectaţi operatorii de pe braţul Chilia, 65%, iar mai puţin afectaţi au fost cei din zona cu acces auto, Mahmudia, Murighiol, Dunavăţ, Sarichioi Jurilovca”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Asociaţiei Patronatului din Turism Delta Dunării (APTDD), Daniel Iluşcă.

El a menţionat că operatorii din Deltă nu au primit niciun leu compensaţie pentru pierderile suferite pe fondul războiului din ţara vecină.

Unii operatori din municipiul Tulcea susţin că în 2023 numărul turiştilor a scăzut cu 30% faţă de anul precedent.

„Scăderea a fost cu 30% faţă de anul 2022. A scăzut şi suma cheltuită pe cap de turist. Observăm inclusiv la hotel, dar şi la restaurant o scădere a sumei pe care o cheltuie pe cap de membru de familie. Se vede că au grijă pe ce cheltuie banii, că împart o porţie de mâncare la două persoane”, a afirmat administratorul unui hotel din municipiu, Raluca Cacencu, iniţiatoare a unei organizaţii de management al destinaţiei turistice la nivelul judeţului Tulcea.

Ea şi-a exprimat însă încrederea că anul acesta situaţia se va schimba.

„Oamenii s-au mai obişnuit cu ideea de război şi sunt şanse să-şi dea seama că, dacă doi ani nu a fost niciun pericol, judeţul Tulcea este totuşi o destinaţie sigură”, a menţionat Raluca Cacencu.

De altfel, şi preşedintele APTDD s-a arătat optimist.

„Sunt pozitiv că gradul de ocupare va creşte şi implicit veniturile şi încasările vor creşte pentru faptul că e un an electoral. Fiind an electoral, Guvernul este mai darnic şi automat va promova mai mult zonele, lucru cu rezultate concrete pozitive”, a spus Daniel Iluşcă.

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...