Piaţa românească de autovehicule a scăzut cu 11,4% anul trecut, faţă de 2012, de la 71.102 unităţi la 63.000 unităţi, cea mai mare scădere din Europa Centrală şi de Est. Brent Valmar, preşedintele Porsche România, cel mai mare importator de automobile de pe plan local, care are în portofoliu mărcile Porsche, Audi, Volkswagen, Skoda, Seat, Bentley și Lamborghini, se aşteaptă la un 2014 mai bun, cu o creştere de 6,4% a pieţei de automobile. Pentru ca acest lucru să se întâmple ar trebuie ca programul REMAT să demareze în luna februarie (n.r. Programul Rabla a debutat cu întârziere în 2013, tichetele au fost distribuite din 15 mai), iar condiţiile economice să fie menţinute cel puţin ca în 2013, consideră oficialul Porsche România, care şi-a propus să obţină o cotă de piaţă de 25% anul acesta.
Mai multe pe Capital.ro