Acord global între Samsung şi Google pentru creşterea numărului de inovaţii

Samsung Electronics Co., Ltd. şi Google Inc. au anunţat, luni, extinderea parteneriatului existent cu un acord global de folosire a patentelor pentru o paletă largă de tehnologii din diferite domenii.
Economica.net - lun, 27 ian. 2014, 10:32
Acord global între Samsung şi Google pentru creşterea numărului de inovaţii

Potrivit celor două companii, acordul acoperă atât patentele deja existente ale celor două companii, cât şi cele care vor fi obţinute în următorii 10 ani.

Prin intermediul parteneriatului, Samsung şi Google vor obţine acces la portofoliul de patente al fiecărei companii pentru o colaborare extinsă în cercetarea şi dezvoltarea produselor şi tehnologiilor existente sau viitoare.

Samsung Electronics Co, Ltd., lider mondial în tehnologie, are, în prezent, 270.000 de angajaţi în 79 de ţări şi vânzări anuale de peste 187,8 miliarde de dolari.

Google, unul dintre liderii globali în tehnologie, deţine un portofoliu de peste 50.000 de patente, fiind, din acest punct de vedere, în topul industriei high-tech.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...