Power of Siberia 2. Lucrările de construcţii la gazoductul din Rusia până în China înregistrează întârzieri (FT)

Premierul Mongoliei, L. Oyun-Erdene, a anunţat că lucrările de construcţii planificate de Rusia la noul gazoduct Power of Siberia 2 spre China, care erau programate să înceapă anul acesta, ar putea fi amânate, se arată într-un articol publicat, duminică, de Financial Times (FT), transmite Reuters.
AGERPRES - Dum, 28 ian. 2024, 12:51
Power of Siberia 2. Lucrările de construcţii la gazoductul din Rusia până în China înregistrează întârzieri (FT)

Moscova este în negocieri pentru a contrui noua conductă care ar urma să transporte anual 50 miliarde metri cubi (bcm) de gaze, din nordul Rusiei în China, via Mongolia, cantitatea fiind aproape de nivelul transportat prin gazoductul Nord Stream 1, care a fost avariat în 2022, scrie Agerpres.

„China şi Rusia nu au ajuns încă la un acord privind detaliile-cheie ale acestui proiect major”, a declarat premierul Mongoliei pentru FT, care a adăugat că preţurile-record la gaze naturale pe plan global au complicat negocierile.

Gazprom, care va opera Power of Siberia-2, anunţase că vrea să înceapă livrările de gaze până în anul 2030, dar acordul în problemele-cheie, inclusiv preţul, rămâne greu de realizat.

„China şi Rusia încă mai au nevoie de timp pentru a face cercetări amănunţite ale studiilor economice. Cele două părţi încă fac calcule şi estimări şi analizează beneficiile economice”, a explicat Oyun-Erdene.

Oficiali de la Gazprom şi de la Kremlin nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informaţia. Reprezentanţii Ministerului chinez de Externe nu au putut fi contactaţi imediat pentru declaraţii.

La finalul anului trecut, vicepremierul rus Viktoria Abramchenko declara pentru agenţia rusă de stat TASS că lucrările de construcţii la secţiunea din Mongolia ale Power of Siberia 2 către China ar putea începe în primul trimestru al acestui an.

Luna aceasta, Gazprom anunţase că a stabilit un nou record în ceea ce priveşte livrările sale zilnice de gaze în China prin conducta Power of Siberia.

Gazprom nu a oferit o cifră concretă privind noul record, dar a precizat că exporturile sale totale de gaze în China prin conducta Power of Siberia s-au ridicat la 22,7 miliarde metri cubi, în anul 2023, de aproape 1,5 ori mai mult decât cele 15,4 miliarde metri cubi livrate în 2022.

Rusia şi-a majorat livrările de gaze spre China pentru a contracara diminuarea vânzărilor de gaze în Europa, după ce invazia din Ucraina a determinat statele occidentale să impună sancţiuni Moscovei şi să îşi reducă dependenţa de energia rusească.

Gazprom a subliniat că volumele totale de gaze livrate Chinei, în 2023, au fost mai mari cu 700 milioane metri cubi (+3,2%) faţă de cantitatea pe care era obligat contractual să o livreze Chinei prin conducta Power of Siberia.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...