Reprezentanţi ai taximetriştilor discută cu premierul despre problemele din transportul în regim de taxi şi transportul alternativ

Reprezentanţii Asociaţiei Pentru Drepturile Taximetriştilor Independenţi (ADTI) se întâlnesc cu premierul premierul Marcel Ciolacu pentru a discuta despre problemele din transportul în regim de taxi şi transportul alternativ, a declarat, luni, pentru AGERPRES Radu Viorel, preşedintele Asociaţiei.
AGERPRES - lun, 29 ian. 2024, 13:50
Reprezentanţi ai taximetriştilor discută cu premierul despre problemele din transportul în regim de taxi şi transportul alternativ

El a declarat că protestul care are loc în acest moment în Piaţa Constituţiei din Capitală nu este organizat de asociaţia pe care o reprezintă, scrie Agerpres.

„Protestul nu este organizat de ADPI. (…) Noi ne întâlnim cu primul ministru şi vom avea o discuţie pe tema transportului în regim de taxi şi transportului alternativ. Va fi o declaraţie de presă la final”, a menţionat Radu Viorel.

La discuţiile de la Guvern participă şi reprezentanţi ai Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

Pe de altă parte, Asociaţia Şoferilor de Taxi Bucureşti – Ilfov a primit aprobare de la Primăria Municipiului Bucureşti pentru organizarea unei adunări publice luni, 29 ianuarie, între orele 6:00 şi 15:00, în parcarea din Piaţa Constituţiei, cu acordul Companiei Municipale Parking Bucureşti SA. La aceasta pot participa maxim 500 de autovehicule (taximetre) şi maxim 500 de persoane, dispuse separat de zona de parcare a autovehiculelor.

Reprezentanţii Asociaţiei Şoferilor de Taxi Bucureşti – Ilfov solicită respectarea art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor şi comisioanelor printr-o entitate fiscală înregistrată la ONRC cu suspendarea avizului tehnic până la intrarea în legalitate, precum şi limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calităţii vieţii şi aerului, aglomerării traficului şi poluarea din marile oraşe.

De asemenea, taximetriştii cer eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru auto deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere, ridicarea pragului de autorizare la vechimea maşinii, minim E6, interzicerea colantării, sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la reclame, pe autoturisme la platformele digitale, precum şi eliminarea „tarifului dinamic”, potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenţei cu privire la practicile înşelătoare.

Te-ar mai putea interesa și
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial dintre Uniunea Europeană şi ţările Mecursor, argumentând că acesta va......
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă aprecierea faţă de decizia autorităţilor chineze de a excepta, în perioada ...