Guvernul spaniol ia în considerare prelungirea activităţii centralelor nucleare

Guvernul spaniol ia în considerare posibilitatea de a prelungi activitatea instalaţiilor nucleare de la 40 de ani, cât prevede legislaţia în vigoare, până la 50 sau chiar 60 de ani, după cum a anunţat luni preşedintele Companiei naţionale spaniole pentru reziduurile radioactive /Enresa/, Francisco Gil-Ortega.
Economica.net - lun, 27 ian. 2014, 15:17
Guvernul spaniol ia în considerare prelungirea activităţii centralelor nucleare

Responsabilul spaniol a precizat că executivul spaniol se gândeşte la această opţiune în condiţiile în care alte ţări, printre care şi Statele Unite, ar putea prelungi activitatea utilă a acestui tip de instalaţii până la 70 sau chiar 80 de ani.

Consiliul spaniol pentru siguranţa nucleară precizează, după cum constată EFE, că, ‘spre deosebire de SUA, unde autorizaţiile de exploatare rămân în vigoare 40 de ani, în Spania, aceste permise sunt acordate pe perioade de câte 10 ani. Înnoirea acestora presupune un sistem în care acordarea autorizaţiilor de exploatare este subordonată efectuării unei revizii profunde a celor mai relevante aspecte pentru siguranţa fabricii de-a lungul unei anumite perioade de timp’.

Cea mai veche centrală nucleară din Spania este şi cea care a depăşit 40 de ani de activitate şi a rămas închisă din luna iulie a anului trecut – cea din Santa María de Garoña. În Spania există acum patru centrale nucleare care funcţionează: Almaraz (cu două unităţi, funcţionale din 1980, respectiv 1983), Cofrentes (din 1984), Ascó (cu două unităţi, din 1982 şi 1985), Vandellós II (din 1987, dar care nu a mai fost exploatată din 1989, când a suportat un incendiu) şi Trillo (ultima construită în Spania, în 1987).

Aceste centrale nucleare spaniole produc aproximativ 20% din totalul energiei electrice care se consumă în Spania.

Gil-Ortega a mai spus tot luni că Depozitul temporar centralizat (ATC) pentru reziduurile active de nivel ridicat din localitatea Villar de Cañas din provincia Cuenca (Castilla-La Mancha) va fi pus în funcţiune în prima parte a anului 2018. Reziduurile vor rămâne în ATC vreme de 70 de ani, după care urmează să fie transferate, în 2088, într-un Depozit geologic profund, a cărui construcţie urmează să fie discutată ulterior.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la începutul acestei luni a fost decizia grupului austriac de a pune sub......
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...