Liderii statelor UE vor pleda pentru continuarea sprijinului militar pentru Ucraina

Liderii statelor Uniunii Europene, care se întrunesc joi la Bruxelles, îşi vor reafirma hotărârea de a furniza ''sprijin militar oportun, predictibil şi durabil'' Ucrainei, indică proiectul concluziilor reuniunii, potrivit Reuters.
AGERPRES - mar, 30 ian. 2024, 11:55
Liderii statelor UE vor pleda pentru continuarea sprijinului militar pentru Ucraina

”Consiliul European reiterează de asemenea nevoia urgentă de a accelera livrarea de rachete şi muniţii”, arată documentul consultat de agenţia de presă britanică.

Documentul lasă deschisă posibilitatea ca liderii UE să suplimenteze cu 5 miliarde de euro Instrumentul European pentru Pace, care este folosit pentru a gestiona donaţiile de arme pentru Kiev, scrie Agerpres.

Statele membre dezbat de câteva luni care va fi viitorul rol al acestui fond în ajutorul militar pentru Ucraina, Germania sugerând că în prezent eforturile ar trebui să se concentreze pe ajutorul bilateral de la ţările UE luate individual.

Agenda summitului va fi dominată de eforturile pentru ajungerea la un acord între statele UE asupra unui pachet de asistenţă financiară în valoare de 50 de miliarde de euro pe patru ani pentru Ucraina, care a fost blocat în decembrie de veto-ul exprimat de Ungaria.

Liderii statelor UE i-au cerut constant Rusiei să înceteze imediat acţiunile militare, să-şi retragă necondiţionat toate forţele şi echipamentele militare din Ucraina şi să respecte deplin integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei.

Ca răspuns la agresiunea militară, Uniunea Europeană a extins masiv sancţiunile împotriva Rusiei, adăugând un număr semnificativ de persoane şi entităţi pe lista sancţiunilor şi adoptând măsuri restrictive fără precedent. Blocul comunitar european a dat dovadă de solidaritate şi i-a oferit Ucrainei sprijin umanitar, politic, financiar şi militar.

La 18 decembrie 2023, Consiliul a adoptat al 12-lea set de măsuri restrictive economice şi individuale având în vedere continuarea războiului de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei.

Reacţia UE după izbucnirea războiului în Ucraina a fost una fără precedent, o componentă esenţială a acestui răspuns fiind decizia unanimă a statelor membre de activare a directivei privind protecţia temporară, prin care beneficiarii obţin nu doar dreptul de şedere legală temporară în ţările membre ce acordă protecţia, ci şi acces la piaţa muncii, la sistemele de educaţie şi sănătate, la asistenţă socială şi locuinţe.

Directiva a fost extinsă automat de două ori cu câte şase luni, până la 4 martie 2024. În 19 octombrie 2023, Consiliul a adoptat o decizie de extindere a protecţiei temporare până în martie 2025, pe aceeaşi bază juridică.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că instituția pe care o conduce a primit astăzi trei oferte la licitația......
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului ...