Volkswagen se alătură Renault şi nu mai vinde acţiuni la afacerea sa dedicată vehiculelor electrice – Bloomberg

Volkswagen AG se alătură Renault SA şi renunţă la planurile de a vinde acţiuni în afacerile legate de vehicule electrice (EV), pe fondul încetinirii cererii pentru EV şi a dificultăţilor de pe piaţa globală pentru IPO (Oferte Publice Iniţiale), au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
AGERPRES - mar, 30 ian. 2024, 14:49
Volkswagen se alătură Renault şi nu mai vinde acţiuni la afacerea sa dedicată vehiculelor electrice - Bloomberg

VW renunţă deocamdată la ambiţia de a câştiga investitori din afară pentru PowerCo – divizia sa de baterii pentru vehicule electrice – după ce luni producătorul auto francez a renunţat la planurile de a lista Ampere, divizia sa de vehicule electrice (EV), schimbând strategia din cauza lipsei de apetit pentru vânzările de acţiuni, scrie Agerpres.

Cererea pentru EV s-a redus, o serie de producători auto amânând lansarea de noi modele.

Evoluţiile „reprezintă un indiciu clar că investitorii sunt extrem de nesiguri în legătură cu sectorul auto european, în acest an”, a explicat Pierre-Olivier Essig, analist la AIR Capital în Londra.

Conform datelor Bloomberg, piaţa globală pentru IPO (Oferte Publice Iniţiale) a scăzut anul trecut la cel mai redus nivel din peste un deceniu, pe fondul majorării dobânzilor. Listarea Ampere, care urma să fie una din cele mai importante din 2024, ar fi reprezentat un posibil punct de cotitură.

În Germania, Volkswagen nu mai are ca prioritate în 2024 sau în 2025 vânzările de acţiuni sau potenţiala listare a PowerCo, din cauza temerilor că va putea fabrica suficiente baterii. Situaţia rămâne fluidă şi grupul german încă ar putea merge înainte cu planurile de listare, dacă se îmbunătăţesc condiţiile de pe piaţă, susţin sursele.

La PowerCo, VW este dispus să „deschidă structura capitalului şi să continue să evalueze opţiunile, în contextul mediului dificil. Succesul EV nu este atât de semnificativ cum ne-am aşteptat, dar interesul investitorilor în PowerCo rămâne ridicat”, a dat asigurări grupul german.

Bloomberg încă se aşteaptă la o creştere de 21% a vânzărilor de maşini electrice pe plan global, iar 70% din acestea ar urma să fie complet electrice.

Te-ar mai putea interesa și
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
Purtătorul de cuvânt al ambasadei Chinei în SUA a dat asigurări că "nimeni nu va câştiga un război comercial sau tarifar" după ce preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a promis cote......
Formula 1, acord de principiu cu GM pentru intrarea pe grilă a noii echipe GM/Cadillac din 2026
Formula 1, acord de principiu cu GM pentru intrarea pe grilă a noii echipe GM/Cadillac din 2026
Formula 1 a anunţat că a ajuns la un acord de principiu cu General Motors (GM) pentru a sprijini încorporarea GM/Cadillac ...
Protecţionismul revine la nivel mondial. Care sunt pericolele politicilor ce îşi propun să apere interesele domestice – raport BERD
Protecţionismul revine la nivel mondial. Care sunt pericolele politicilor ce îşi propun să apere interesele domestice ...
O revenire globală a politicilor industriale care îşi propun să protejeze interesele domestice ameninţă cooperarea ...
Nissan caută un investitor care să înlocuiască acțiunile vândute de Renault
Nissan caută un investitor care să înlocuiască acțiunile vândute de Renault
Constructorul auto japonez Nissan Motor caută un investitor pe termen lung, în special o bancă sau un grup de asigurări, ...