Casa Verde Fotovoltaice 2023: AFM a aprobat primele 9.566 de dosare din program

 Un număr de 9.566 de beneficiari-persoane fizice au primit aprobarea pentru a începe instalarea panourilor fotovoltaice, prin Programul "Casa Verde Fotovoltaice 2023", a anunţat, marţi, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
AGERPRES - mar, 30 ian. 2024, 15:01
Casa Verde Fotovoltaice 2023: AFM a aprobat primele 9.566 de dosare din program

„Cu mare bucurie vă informez că astăzi am aprobat în cadrul şedinţei Comitetului de Avizare primii 9.566 de beneficiari – persoane fizice ai Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023. Aceştia au primit aprobarea de a începe instalarea panourilor fotovoltaice în ordinea înscrierii în program, contribuind astfel la reducerea costurilor facturii de energie electrică. Mi-aş fi dorit să putem aproba astăzi toţi beneficiarii declaraţi eligibili de către instalatori, însă, după cum ştiţi, până la aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru anul 2024 de către Guvernul României, instituţia operează doar cu 1/12 din bugetul anului precedent şi acesta este numărul maxim de beneficiari pe care i-am putut aproba în acest moment, urmând ca, după aprobarea acestuia, să publicăm şi restul solicitanţilor acceptaţi în program”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

Lista cu primele dosare admise în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice 2023” sunt publicate pe site-ul Administraţia Fondului pentru Mediu, la secţiunea dedicată.

Instituţia precizează că durata de implementare a proiectului acceptat este de 12 luni de la data publicării listei.

Aplicaţia Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică – „Casa Verde Fotovoltaice” a fost deblocată pe data de 23 ianuarie 2024, astfel că solicitanţii care nu au selectat un instalator până la data suspendării programului au la dispoziţie 90 zile pentru selectarea unui instalator validat, prin intermediul platformei puse la dispoziţie de AFM.

Potrivit datelor transmise de Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), aproximativ 25.000 de solicitaţi nu au reuşit să selecteze un instalator până la data suspendării programului.

AFM precizează că instalatorii selectaţi au obligaţia efectuării analizei documentelor încărcate de solicitant precum şi aprobarea solicitanţilor eligibili, în condiţiile şi termenele stabilite prin Ghidul de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1063/2023.

În cazul solicitărilor de revenire în statusul „în verificare conformitate şi eligibilitate”, determinate de rezoluţia eronată aplicată de instalatori în aplicaţie, în urma analizei documentelor încărcate de solicitant, se stabileşte un termen de maximum cinci zile, calculat de la data de 23 ianuarie 2024, în cadrul căruia instalatorii sunt obligaţi să remedieze aceste situaţii.

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” a fost suspendat printr-o decizie a instanţei, în luna septembrie a anului trecut, după ce o societate din Bihor a contestat respingerea sa în prima sesiune de validare a instalatorilor.

La finele aceluiaşi an, reprezentanţii Ministerului Mediului au ajuns la o înţelegere cu această societate, care şi-a asumat să renunţe la proces, în cazul în care se va organiza o nouă sesiune de validare a instalatorilor.

Te-ar mai putea interesa și
BASF: Nouă colecție de culori pentru designerii de automobile
BASF: Nouă colecție de culori pentru designerii de automobile
În fiecare an, designerii din divizia de tehnologii de acoperire a BASF creează o nouă colecție de culori pentru a inspira designerii de automobile din întreaga lume. ...
Stellantis promite majorarea producției din Italia pentru a primi susținerea statului
Stellantis promite majorarea producției din Italia pentru a primi susținerea statului
Ca urmare a demisiei lui Carlos Tavares, cel care oprise, aparent, investițiile în Italia, grupul Stellantis revine asupra ...
Ungaria – O nouă decizie controversată. Parlamentul a adoptat un nou amendament electoral prin care se reduce numărul circumscripțiilor din Budapesta
Ungaria – O nouă decizie controversată. Parlamentul a adoptat un nou amendament electoral prin care se reduce numărul ...
Parlamentul ungar a adoptat marţi un nou amendament care remodelează peisajul electoral al ţării prin reducerea numărului ...
Doar 11% dintre români evaluează calitatea generală a sistemului de învățământ din România ca fiind „bună” Studiu
Doar 11% dintre români evaluează calitatea generală a sistemului de învățământ din România ca fiind „bună” ...
Doar 11% dintre români evaluează calitatea generală a sistemului de învățământ din România ca fiind "bună" - cea ...